Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Mesaje și cuvântări Timpul vieţii noastre se sfinţeşte prin rugăciune şi fapte bune

Timpul vieţii noastre se sfinţeşte prin rugăciune şi fapte bune

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Mesaje și cuvântări
Data: 02 Ian, 2022

Potrivit hotărârii Sfântului Sinod nr. 630 din 17 februarie 2011, la slujba ce se săvârșește în noaptea trecerii dintre ani se citește Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, deoarece la 1 ianuarie sărbătorim Tăierea-împrejur și punerea numelui Pruncului Iisus, care înseamnă „Dumnezeu mântuieşte” sau „Dumnezeu este mântuitor”.

Prin chemarea stăruitoare a numelui mântuitor al Domnului nostru Iisus Hristos, Creatorul lumii şi Împăratul veacurilor (cf. Fapte 1, 7; Evrei 1, 2), se sfinţeşte viaţa celor ce se roagă, dar şi timpul şi spaţiul în care se roagă oamenii.

Această slujbă săvârşită la trecerea dintre ani este o punte a recunoştinţei şi a speranţei între ani. Anul Nou în care am intrat este un nou dar pe care-l primim de la Dumnezeu spre mântuirea noastră, adică spre cultivarea comuniunii cu El prin rugăciune şi fapte bune. De aceea, acum, la cumpăna dintre ani, trebuie să ne gândim şi mai mult la modul folosirii timpului vieţii noastre ca timp binecuvântat de Dumnezeu.

Pentru creştin, toate vârstele omului sunt timp binecuvântat. De aceea, în Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, citit în noaptea aceasta, se spune:

„(...) Iisuse, păzitorul prunciei mele;
Iisuse, îndreptătorul tinereţilor mele;
Iisuse, lauda bătrâneţilor mele;
Iisuse, nădejdea cea de la moartea mea;
Iisuse, viaţa mea de după moarte;
Iisuse, liniştea mea la judecata Ta (...)”.

Domnul Hristos, ca Dumnezeu şi om, trăieşte deodată eternitatea şi timpul: „Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi” (Evrei 13, 8). În Iisus Hristos, timpul oferă creştinului posibilitatea participării la viaţa veşnică. Iar acest timp al mântuirii sau al unirii omului cu Dumnezeu ni se oferă în Biserica lui Hristos, ca timp transfigurat, sfinţit şi împlinit, mai ales prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului Hristos, care ni se dăruiesc în Sfânta Euha­ristie „spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci”.

Sfinţirea timpului se realizează prin rugăciune şi fapte bune. Timpul folosit în rugăciune, acasă sau la serviciu, în biserică sau în călătorie, nu este timp pierdut, ci timp sfinţit, înveşnicit, aducător de har şi bucurie. În această privinţă, este semnificativ că Biserica Ortodoxă are în cultul său cartea numită „Ceaslovul” (Cartea ceasurilor), potrivit căreia rugăciunea ritmează ca un orologiu spiritual viaţa şi creşterea spirituală a credinciosului. În plus, calendarul ortodox, cu fiecare zi sfinţită prin rugăciunea şi lumina sfinţilor din fiecare zi a anului şi cu fiecare sărbătoare, devine „ecranul” timpului trecător îndreptat spre viaţa veşnică netrecătoare din Împărăţia iubirii Preasfintei Treimi, de care se bucură sfinţii din toate veacurile.

Istoria Bisericii şi semnificațiile teologice şi duhovniceşti ale vieţii creştine ne cheamă azi să mărturisim adevărul că omul este chemat la sfinţire în relaţie de smerită recunoştinţă cu Dumnezeu Cel Sfânt şi la iubire milostivă sau darnică faţă de oameni, pentru a dobândi pacea şi bucuria vieţii veşnice din Împărăţia Preasfintei Treimi. Însă, secularizarea vieţii umane o reduce pe aceasta la teluric şi temporar şi îl privează pe omul contemporan de orizontul vieţii veşnice, ca relaţie de iubire eternă a omului cu Dumnezeu – Creatorul universului.

Sfânta Evanghelie ne arată că fiecare clipă a vieţii creştinului poate fi un timp al mântuirii. Într-o clipă noi putem câştiga mântuirea prin pocăinţă, ca tâlharul de pe cruce care s-a pocăit (cf. Luca 23, 43), sau putem pierde mântuirea dacă moartea ne găseşte nepregătiţi duhovniceşte, adică despărţiţi de Dumnezeu prin necredinţă şi fapte rele, neiertate prin pocăinţă.

Unii Sfinţi Părinţi ai Bisericii au înţeles timpul vieţii noastre ca fiind o carte pe care o scriem şi o corectăm până în ziua plecării noastre din această viaţă, când Dumnezeu va judeca sau evalua timpul vieţii omului privind la lumina faptelor săvârşite de el. În acest sens, Sfântul Isaac Sirul spune: „Vieţuirea în lumea aceasta este asemănătoare celor ce înfăţişează prin nişte ciorne cele ce se află încă în forma de schiţe (…). Deci, cât timp ne aflăm în curs de schimbare, să luăm aminte la noi înşine. Şi cât timp suntem stăpâni pe manuscrisul vieţii noastre, pe care l-am scris cu mâinile noastre, să ne nevoim să facem în el adăugiri de bună vieţuire şi să ştergem din el greşelile vieţuirii de mai îna­inte. Deoarece cât timp suntem în lume nu pune Dumnezeu pecetea nici pe cele bune, nici pe cele rele, până în clipa ieşirii (n.n.: din această lume), în care se sfârşeşte lucrarea în patria noastră şi plecăm în călătorie”1, adică în veşnicie.

La început de An Nou, mulţi oameni îşi urează reciproc: La mulţi ani! Sănătate! Bucurie! Fericire! Împlinirea tuturor dorinţelor! Dar de unde vin toate aceste daruri? Cine ne dăruieşte ani mulţi şi fericiţi? Cine ne dăruieşte sănătate deplină? Cine ne ajută să se împlinească dorinţele noastre? Numai Dumnezeu Cel Milostiv poate să împlinească toate dorinţele noastre sfinte şi bune. Viaţa, sănătatea şi timpul vieţii noastre pământeşti sunt daruri primite de la Dumnezeu, care trebuie păstrate şi cultivate cu multă grijă, smerenie şi înţelepciune, spre binele personal, al familiei şi al societăţii în care trăim.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2022 drept Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a crești­nului și Anul comemorativ al sfin­ților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț.

Rugăciunea este temelia vieții și creșterii spirituale a omului, este mântuitoare și sfințitoare, deoarece ne umple de prezența iubirii lui Dumnezeu Cel atotmilostiv, de harul Domnului nostru Iisus Hristos, de dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi de împărtăşirea Sfântului Duh (2 Corinteni 13, 13).

Să ne rugăm mai mult lui Dumnezeu pentru încetarea grabnică a pandemiei actuale, spre a putea trăi şi lucra în mod firesc și liber. Să avem deplină încredere în puterea rugăciunii şi multă responsabilitate pentru sănătatea proprie şi a semenilor noştri.

Să ne rugăm lui Dumnezeu să binecuvânteze cununa anului în care am intrat, să dăruiască poporului român din ţară, din vecinătatea graniţelor ei şi din diaspora română, credinţă puternică, pace şi bucurie, îmbelşugarea roadelor pământului şi mult ajutor în toată fapta bună, spre slava Preasfintei Treimi şi a noastră mântuire!

La mulţi şi binecuvântaţi ani!


† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

*Cuvânt rostit la slujba ce se săvârșește în noaptea trecerii dintre ani (2021-2022), la Catedrala Patriarhală.

Notă:
1. Sf. Isaac Sirul, Filocalia, vol. X, EIBMO, Bucureşti, 2015, pp. 245-246.

 

Citeşte mai multe despre:   Patriarhul Daniel  -   Anul Nou