La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Slujbă misionară la Biserica „Sfântul Gheorghe“ din Piatra Neamţ
În Parohia „Sfântul Gheorghe“ din Piatra Neamţ a avut loc luni, 20 octombrie 2014, întrunirea preoţilor din Cercul pastoral-misionar numărul 1 „Sfântul Voievod Neagoe Basarab“ din Piatra Neamţ. Cu acest prilej, a fost săvârşită Taina Sfântului Maslu, din sobor făcând parte şi pr. Valentin Tofan, protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ. După cum ne-a relatat pr. Ciprian Timofte, secretar al Protopopiatului Piatra Neamţ, la acest moment de rugăciune au participat numeroşi credincioşi. „A fost o atmosferă profund duhovnicească şi de rugăciune, încheiată foarte frumos prin intervenţia părintelui protopop Valentin Tofan, care a vorbit auditoriului despre importanţa şi valoarea rugăciunii în viaţa creştinilor, precum şi despre Sfânta Taină a Spovedaniei şi a Sfintei Împărtăşanii, adresând tuturor îndemnul de a căuta şi mai mult pe Hristos, în slujbele Bisericii, în rugăciune, dar mai ales în împărtăşirea cu Sfintele Taine“, a relatat pr. Ciprian Timofte. Părintele Paul-Sorin Vieru de la Parohia „Acoperământul Maicii Domnului“ - Precista III din Piatra Neamţ a prezentat apoi referatul „Sfinţii Martiri Brâncoveni - exemple de trăire creştină şi românească“. S-a pus accentul pe modelul Sfinţilor Brâncoveni pentru creştini (de vieţuire, de creştere, de educare a copiilor, de slujire a lui Dumnezeu şi de jertfă pentru credinţă). La final, părintele Ion Papuc, slujitor la Biserica „Sfântul Gheorghe“, a mulţumit preoţilor prezenţi şi credincioşilor pentru participarea la această frumoasă întâlnire de suflet. (C. Ciofu)