Nașterea Maicii Domnului, primul mare praznic al anului bisericesc, a fost sărbătorită cu bucurie la Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale astăzi, 8 septembrie 2026. La finalul Sfintei Liturghii săvârșite aici, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat semnificația teologică a acestei sărbători închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Slujire arhierească la hramul Mănăstirii Vorona
Mănăstirea Vorona din județul Botoșani și‑a sărbătorit astăzi, 8 septembrie, hramul, închinat Nașterii Maicii Domnului. Sute de credincioși și pelerini au participat la Sfânta Liturghie, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și s‑au închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
Sărbătoarea hramului a reprezentat și în acest an un prilej de rugăciune și mulțumire adusă Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost scoasă spre închinare în curtea mănăstirii.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită de IPS Teofan, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, între care s‑au aflat starețul așezământului, preoți profesori și clerici din împrejurimi. În cadrul slujbei, ierodiaconul David a fost hirotonit întru ieromonah.
În cuvântul de învățătură, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a vorbit despre smerenie, arătând că aceasta este una dintre căile prin care omul se apropie de Împărăția lui Dumnezeu și își poate îmbunătăți relația cu semenii.
„Chip al smereniei desăvârșite, chip al ascultării desăvârșite, chip al slujirii depline a fost Maica Domnului. Și în Biserică, de‑a lungul veacurilor, oamenii cei adevărați, de fapt, singurii oameni adevărați, au fost și sunt oamenii smeriți”, a spus ierarhul.
IPS Părinte Teofan a explicat că smerenia îl ajută pe om să dobândească Împărăția cerurilor, să treacă mai ușor peste suferințele vieții și să construiască relații armonioase cu cei din jur. „Smerenia dă putere unui om să treacă mult mai ușor peste toate cele care vin asupra lui”, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.
La finalul sărbătorii, credincioșii au participat la masa oferită prin grija stareței Fevronia Simian.



.jpg)
