Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
Slujire arhierească la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”
În Duminica a 16-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala „Sfântul Ioan cel Nou”.
Având în vedere contextul epidemiologic, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor restrâns de preoți și diaconi, la un Altar amenajat în incinta așezământului monahal. Credincioşii prezenţi s-au închinat şi la racla în care se află moaştele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, iar răspunsurile liturgice au fost date de corul mixt al catedralei.
Cuvântul de învățătură din cadrul Sfintei Liturghii a fost rostit de părintele Doru Budeanu, protoiereu al Protopopiatului Suceava II. „De foarte multe ori, așteptăm multe de la Dumnezeu, însă cu cele pe care le-am primit nu facem mai nimic. Nu lucrăm cu darurile pe care Dumnezeu ni le-a rânduit fiecăruia în parte. Dacă am înmulți aceste daruri, am observa și binecuvântarea lui Dumnezeu în viața noastră, am simți mai mult prezența lui Dumnezeu. De multe ori, din nefericire și uneori fără să ne dăm seama, suntem și vicleni, și leneși, nedeprinzându-ne cu munca, cu această bucurie de a multiplica ceea ce Dumnezeu, cu binecuvântare și cu încredințare, a pus în fiecare dintre noi”, a subliniat părintele protopop, explicând Pilda talanților.



.jpg)
