Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Slujire arhierească la praznicul unui așezământ din Mureş
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit joi, 29 august, Sfânta Liturghie și a rostit cuvânt de învățătură la Mănăstirea Socolul de Câmpie, judeţul Mureş, în prezența a numeroși credincioși, în ziua pomenirii Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul.
Adresându-se numeroșilor credincioși prezenți, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu a spus: „Dumnezeu ne-a pregătit viaţa veşnică şi vrea să ne facă pe toţi părtaşi bucuriilor cereşti. Însă El nu deschide uşa Raiului celor care nu se căiesc de păcatele lor şi nu trăiesc conform Evangheliei. De aceea, Sfântul Ioan Botezătorul îndeamnă: «Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor. Faceţi roade vrednice de pocăinţă!» (Mt. 3, 2 şi 8). Se cuvine să profităm de acest timp de har, când Hristos ne cheamă la mântuire, şi să răspundem la apelul dragostei Sale milostive”.
Biserica Mănăstirii Socolul de Câmpie a fost construită între anii 1942 și 1958, prin contribuția și sub purtarea de grijă a preotului Nicolae Plămădeală. Din anul 1999, mănăstirea a fost transformată în așezământ monahal de maici, iar în prezent obștea monahală de aici se află sub oblăduirea maicii starețe monahia Bartolomeea Pop.



.jpg)
