Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Slujiri arhiereşti în Arhiepiscopia Tomisului
Sâmbătă, 14 august, începând cu ora 19.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Privegherii şi slujba Prohodului "Adormirii Maicii Domnului" la Mănăstirea "Sfântul Nicolae şi Sfântul Ierarh Bretanion" din localitatea 23 August, jud. Constanţa, Biroul de Presă şi Comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului. Duminică, 15 august, la ora 7.00, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi Sfânta Liturghie la biserica "Adormirea Maicii Domnului – I" din Constanţa (în spatele magazinului Tomis), iar la ora 10.25, Ierarhul Tomisului va fi prezent la manifestările dedicate Zilei Marinei. La ora 11.00, IPS Teodosie va ţine un cuvânt de învăţătură la parohia "Adormirea Maicii Domnului" din localitatea Cumpăna.



.jpg)
