Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit duminică, 24 noiembrie, Sfânta Liturghie la Paraclisul arhiepiscopal „Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul
Slujiri arhiereşti în Duminica a cincea din Postul Mare
În Duminica a 5-a din Postul Mare, a Cuvioasei Maria Egipteanca, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, oficiază Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului“ de la Recea, judeţul Mureş, alături de Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei.
Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, oficiază Sfânta Liturghie în Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca, iar la finalul slujbei îi va premia pe elevii ce au participat la faza judeţeană a olimpiadei de religie şi pe copiii care au obţinut rezultate bune la Concursul judeţean „Urmarea lui Hristos“. În cadrul festivităţii vor fi acordate diplome şi premii şi profesorilor de religie care i-au pregătit pe elevi.
Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, oficiază Sfânta Liturghie la biserica cu hramurile „Schimbarea la Faţă a Domnului“ şi „Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina“, din Parohia Băile Felix, Protopopiatul Oradea.
Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, săvârşeşte Sfânta Liturghie în paraclisul cu hramul „Sfântul Evanghelist Luca“ din cadrul Centrului Eparhial al Episcopiei Sălajului.
Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, oficiază Sfânta Liturghie în Parohia Săcel, Protopopiatul Salişte.
Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, oficiază Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Buna Vestire“ din Cormaia, judeţul Bistriţa-Năsăud.
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, săvârşeşte Sfânta Liturghie în Parohia „Buna Vestire“ din municipiul Baia Mare. (Oana Rusu)