După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Slujiri arhiereşti în Mitropolia Banatului
IPS Timotei, Arhiepiscop al Aradului, va fi prezent duminică, 12 decembrie, în mijlocul credincioşilor Parohiei Apateu, din cadrul Protopopiatului Ineu, cu prilejul aniversării a 100 de ani de la zidirea bisericii parohiale. Cu această ocazie, Înalt Preasfinţia Sa va oficia slujba de binecuvântare a lucrărilor efectuate la biserica parohială şi va săvârşi Sfânta Liturghie. Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, alături de Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, va sluji duminică, la invitaţia Preasfinţitului Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, în Parohia "Sfântul Ierarh Nicolae" din Caracal. Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, va săvârşi duminică Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Timişoara. Răspunsurile liturgice vor fi date de Grupul de psalţi "Tronos" al Catedralei patriarhale din Bucureşti. (George Giurgiu)



.jpg)
