Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
În Duminica Lăsatului sec de brânză, Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Suceava, iar PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va sluji la Catedrala episcopală din Huşi. PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va oficia Sfânta Liturghie în parohia Ungheni, Protopopiatul Iaşi 2, iar PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va sluji la Mănăstirea Tisa Silvestri din judeţul Bacău. (C.C.)



.jpg)
