La Altarul de vară de pe Colina Patriarhiei a fost săvârșită, în seara zilei de 25 octombrie 2025, slujba Privegherii în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
În Duminica a XIV-a după Rusalii, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi Sfânta Liturghie la Mănăstirea Secu din judeţul Neamţ, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji la Catedrala arhiepiscopală din Suceava. PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va sluji la Catedrala arhiepiscopală din Roman. (C.C.)



.jpg)
