În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
În Duminica a VIII-a după Paşti, Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Iaşi, iar luni va sfinţi Biserica "Sf. Treime" din parohia Negreşti, Protopopiatul Piatra Neamţ. IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va oficia mâine Sfânta Liturghie în parohia Slătioara, Protopopiatul Fălticeni, iar de Sfânta Treime va sluji la Mănăstirea Dragomirna din judeţul Suceava. De Pogorârea Sfântului Duh, PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va săvârşi Sfânta Liturghie la Schitul Drăgeşti, Protopopiatul Negreşti, iar de Sfânta Treime va sluji la Mănăstirea Grăjdeni, Protopopiatul Bârlad. PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va sluji mâine la Mănăstirea Horaiţa din judeţul Neamţ, iar luni va oficia Sfânta Liturghie la Biserica "Sf. Treime" din Botoşani. PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va oficia mâine Sfânta Liturghie, din încredinţarea IPS Pimen, la Mănăstirea Râşca din judeţul Suceava, iar luni va sluji în parohia Ardeoani, Protopopiatul Moineşti. (C.C.)



.jpg)
