În seara zilei în care, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, au fost așezate spre închinarea pelerinilor cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea acestei sfinte nevoitoare recent canonizate, care a viețuit în zilele noastre. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi.
Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
Mâine, în Duminica lăsatului sec de brânză, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi Sfânta Liturghie la Mănăstirea Hlincea din judeţul Iaşi, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji la Mănăstirea Probota. PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va oficia slujba Sfintei Liturghii în parohia Arămoaia, Protopopiatul Târgu Neamţ, iar PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va sluji la Catedrala arhiepiscopală din Roman. (C.C.)



.jpg)
