După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
În Duminica a IV-a după Paşti, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi Locţiitor de Episcop al Huşilor, va săvârşi Sfânta Liturghie la Mănăstirea Ştiubieni, împreună cu IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji în parohia Floreni, comuna Dorna Candreni, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc. PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va oficia Sfânta Liturghie în parohia cu hramul „Închinarea cinstitului lanţ al Sf. Apostol Petru“, din localitatea Pietrărie, Protopopiatul Iaşi 2, după care va pune piatra de temelie pentru biserica acestei parohii. PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, va sluji la biserica parohiei Mănăstirea Caşin din judeţul Bacău, după care va sfinţi două troiţe. (C.C.)



.jpg)
