Peste 200 de tineri proveniți din diferite comunități ortodoxe din Austria au participat sâmbătă, 10 octombrie 2026, la cea de‑a 13‑a Întâlnire Panortodoxă a Tineretului, desfășurată la Viena sub genericul „Sfintele Taine - calea noastră spre sfințire”. Evenimentul a constituit un prilej de rugăciune, aprofundare a credinței și comuniune frățească, reunind tineri de diferite naționalități, dar uniți prin apartenența la aceeași Biserică Ortodoxă.
Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
De sărbătoarea Schimbării la Faţă, Înaltpreasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului, şi PS Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, va săvârşi Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Schimbarea la Faţă“ de pe Muntele Ceahlău, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji la Mănăstirea Suceviţa. PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Schimbarea la Faţă“ Dobrina din Huşi, iar PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va sluji la Mănăstirea Berzunţi din judeţul Bacău. (C.C.)



.jpg)
