În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Slujiri arhiereşti în parohiile din Suedia
La sfârşitul săptămânii trecute, Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a vizitat trei parohii din Suedia, unde a slujit Sfânta Liturghie şi a purtat convorbiri duhovniceşti cu credincioşii.
Vineri, 11 aprilie, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie a săvârșit Liturghia Darurilor înainte sfințite în Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Stockholm, înconjurat de preotul paroh Toader Doroftei și de diaconul Sorin Sîplăcan. În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Macarie s-a referit la pilda vieții și mărturisirii Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica.
În Sâmbăta Sfântului și Dreptului Lazăr, 12 aprilie, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord s-a aflat în mijlocul credincioșilor români din orașul suedez Linköping. Cu acest prilej, a săvârșit Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur și Parastasul de obște pentru cei adormiți, fiind înconjurat de preotul paroh Toader Doroftei și de diaconul Sorin Sîplăcan. La Liturghie și Parastas a fost pomenit și adormitul întru fericire arhiepiscop Gherasim al Râmnicului. Preasfințitul Macarie a arătat, în cuvântul său, că îndelungata și rodnica slujire pastorală a ierahului Gherasim rămâne pentru noi o pildă grăitoare, prin statura sa de călugăr râvnitor și păstor jertfelnic. Fiind Sâmbăta Sfântului și Dreptului Lazăr-cel înviat a patra zi din morți, s-au adus la Linköping, de la Paraclisul Centrului episcopal din Stockholm, icoana și fragmente din moaștele Sfântului și Dreptului Lazăr, spre sfințirea și mângâierea credincioșilor prezenți la slujbă. Toți cei care au participat la slujbă au primit din partea Preasfințitului Macarie mai multe cărți de folos duhovnicesc.
În Duminica Floriilor, la 13 aprilie, Preasfinţitul Episcop Macarie al Europei de Nord a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica românească din cartierul Bredäng din Stockholm, fiind înconjurat de preoții Gheorghe Borca, Ioan Ruja, Florin Balan și diaconul Sorin Sîplăcan. Mulți dintre românii din comunitate și-au sărbătorit onomastica, la fel si unul dintre preoții slujitori. Ierarhul i-a binecuvântat și i-a felicitat pe toți, oferindu-le sărbătoriților și celorlalți credincioși prezenți la slujbă mai multe cărți de folos duhovnicesc. Preasfinţitul Episcop Macarie a binecuvântat ramurile verzi care au fost purtate de copiii şicredincioşiiprezenţi la slujbă. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a arătat că aceste stâlpări simbolizează atât bucuria sărbătorii, cât şi ostenelile duhovniceşti din această perioadă a Postului. Preasfinţia Sa i-a îndemnat pe cei care nu au reuşit încă să se spovedească să pună început bun în aceste sfinte zile din Săptămâna Mare, prin postire, rugăciune, spovedanie și cuminecarea cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care a intrat în Ierusalimul duhovnicesc al Bisericii să mântuiască sufletele noastre. În Săptămâna Sfintelor Pătimiri, Preasfințitul Macarie va săvârși Deniile și va susține catehezele biblice în Paraclisul Centrului episcopal din Stockholm.