„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Slujiri arhiereşti în Protopopiatul Băile Herculane
Sâmbătă, 10 mai, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a pus piatra de temelie la biserica cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh“ de pe Valea Ramnei, din localitatea Cornereva, judeţul Caraş-Severin. La slujbă au participat autorităţi locale, precum şi un număr însemnat de credincioşi. Răspunsurile au fost date de Grupul psaltic „Ethos“ al Episcopiei Caransebeşului.
În cuvântul său de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Lucian a arătat importanţa construirii unei noi biserici în comuna Cornereva: „Este ştiut faptul că această comună are 42 de cătune, răspândite pe o mare suprafaţă, aproximativ suprafaţa municipiului Bucureşti. Aici sunt deja şase biserici şi cu ajutorul lui Dumnezeu am pus astăzi piatra de temelie pentru cea de-a şaptea biserică, care este foarte necesară, fiind foarte mulţi credincioşi neputincioşi, care nu se pot deplasa până în centrul comunei, unde este cel mai apropiat lăcaş de cult“.
În Duminica a 4-a după Paşti, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Plugova, Protopopiatul Băile Herculane. Cu acest prilej, ierarhul a binecuvântat lucrările executate la exteriorul bisericii parohiale cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, după care, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie. La slujbă au participat autorităţi centrale şi locale, precum şi un număr însemnat de credincioşi. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos“ al Episcopiei Caransebeşului. La final, chiriarhul a sfinţit casa parohială.
„Am revenit în mijlocul credincioşilor din Plugova, pentru a binecuvânta lucrările exterioare efectuate în ultima perioadă la această sfântă biserică şi pentru a sfinţi noua casă parohială, pentru ca preotul şi credincioşii să se bucure împreună cu cele spirituale şi de cele materiale. De asemenea, este o bucurie pentru întreaga episcopie, deoarece când sunt rezultate frumoase într-o parohie, bucuria este a întregii eparhii“, a subliniat Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului.
Toţi cei care s-au implicat în procesul de renovare şi înfrumuseţare a bisericii, dar şi în achiziţionarea casei parohiale au primit din partea ierarhului acte de cinstire.
În cursul serii, chiriarhul a poposit în mijlocul credincioşilor din Parohia Globurău, unde a săvârşit, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, slujba Vecerniei, în biserica parohială cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, împărtăşind credincioşilor un bogat cuvânt de învăţătură. La final, toţi cei prezenţi au primit din partea ierarhului iconiţe şi pliante având ca temă Anul euharistic. (Diac. Pavel Canea, Darius Herea)