Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Slujiri arhiereşti în ziua Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
În ziua de pomenire a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, în Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor), Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, va oficia Sfânta Liturghie în parohia ortodoxă din localitatea Budeşti, Protopopiatul Beclean şi va binecuvânta lucrările realizate la biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril“.
Înaltpreasfinţitul Irienu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, oficiază Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie“ de la Dumbrava, judeţul Alba, cu ocazia hramului. Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, va săvârşi Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Horoatu Crasnei, Protopopiatul Şimleu Silvaniei. Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, oficiază Sfânta Liturghie la în Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Parohia Geacăş, Protopopiatul Mediaş. Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie“ din Municipiul Carei, Protopopiatul Carei, cu ocazia hramului. (Oana Rusu)



.jpg)
