Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Societatea civilă creştină salută protocolul încheiat între Ministerul Educaţiei Naţionale şi Patriarhia Română

Societatea civilă creştină salută protocolul încheiat între Ministerul Educaţiei Naţionale şi Patriarhia Română

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Data: 04 Iunie 2014

Bucureşti, 4 iunie 2014 - Coaliţia pentru Familie şi Constituţie (www.coalitiapentrufamilie.ro), for al societăţii civile, constituit din peste 30 de asociaţii şi fundaţii, sprijină protocolul încheiat între Ministerul Educaţiei Naţionale, Patriarhia Română şi Secretariatul de Stat pentru Culte privind educaţia religioasă în şcoli. Ju­ris­pru­denţa CEDO în materia auto­nomiei cultelor, cu aplicare la statutul personalului de cult în şcoli, este astfel pusă în aplicare, în sfârşit, şi în Romania.

În calitate de părinţi preocu­paţi de viitorul copiilor noştri, salutăm acest demers care are temei legal şi democratic în prevederile Constituţiei Ro­mâniei, ale Codului Civil şi ale Legii Educaţiei Naţionale, conform cărora libertatea credin­ţelor religioase şi dreptul la învăţământul religios sunt ga­rantate, iar părinţii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor lor, ca principali beneficiari ai procesului de învăţământ.

Creşterea calităţii actului de învăţământ, inclusiv a predării orei de religie, este o preocupare permanentă pentru noi ca părinţi şi considerăm că o strânsă colaborare între Ministerul Educaţiei Naţionale şi Biserică este singura cale prin care acest deziderat îşi poate găsi împlinirea.

Dorim ca profesorii de religie ortodoxă să reprezinte pe deplin învăţătura Bisericii Ortodoxe Române şi să păstreze permanent legătura cu aceasta, pentru a le asigura copiilor transmiterea învăţăturii de credinţă pe care noi, formaţi în timpul regimului comunist, nu am dobândit-o în cadrul şcolii. Suntem favorabili ca şi celelalte culte şi denominaţiuni să semneze cu instituţiile abilitate protocoale asemănătoare, care vor duce la un învăţământ religios de calitate. 

Ne dorim ca profesorii de religie să aibă pregătirea teologică necesară predării acestei discipline importante, care contribuie major la formarea intelectuală, morală, emoţională şi socială a copiilor noştri, tocmai pentru a fi eliminate erorile din procesul de predare.

Considerăm că numai cooperarea între Stat şi Biserică poate asigura menţinerea tradiţiei, a păcii sociale şi a identităţii noastre în ţara europeană cu unul dintre cele mai ridicate procente de oameni credincioşi din Europa, conform statisticilor.

Membrii şi susţinătorii Coaliţiei pentru Familie şi Constituţie doresc să asigure Ministerul Educaţiei Naţionale că protestele izolate provenite din societatea civilă, legate de încheierea acestui protocol cu Patriarhia Română, indiferent cât ar fi de vocale, reprezintă doar opinia unei minorităţi antireligioase, angajată într-o luptă declarată, nedemocratică, pentru marginalizarea a tot ce ţine de spiritualitate în spaţiul public, şi care doreşte în special minimalizarea rolului pe care Biserica Ortodoxă Română l-a avut şi îl are în structurarea societăţii româneşti. Întrucât, potrivit chiar declaraţiilor ministrului educaţiei, astfel de acorduri există sau urmează a fi semnate cu toate cultele din România, considerăm reprobabilă instigarea de către cei menţionaţi la discriminarea largii majorităţi a românilor, care şi-au declarat apartenenţa la credinţa creştin-ortodoxă.

Coaliţia pentru Familie şi Constituţie îşi afirmă convingerea că, în orice domeniu al societăţii, buna colaborare dintre culte şi instituţiile statului român reprezintă un gest firesc şi care îşi găseşte ecou în convingerile majorităţii românilor. Ne dorim ca astfel de înţelegeri între instituţiile majore din societatea noastră să continue, ele fiind garanţia armonizării corpului social şi a întăririi spirituale a poporului nostru.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Semnează:

1. Asociaţia pentru Apărarea Familiei şi Copilului (Bucureşti)
2. Asociaţia Dascălilor din România (Bucureşti)
3. Asociaţia Părinţilor pentru o Educaţie Sănătoasă (Bucureşti)
4. Asociaţia PRO VITA – filiala Bucureşti
5. Asociaţia Familia Tradiţională (Iaşi)
6. Asociaţia Ortodoxia Tinerilor (Galaţi)
7. Liga de Utilitate Publică – LUP (Bucureşti)
8. Fundaţia Sfinţii Martiri Brâncoveni (Constanţa)
9. Fundaţia Creştină Părintele Arsenie Boca (Bucureşti)
10. Asociaţia Sfinţii Martiri Brâncoveni (Suceava)
11. Asociaţia „Cercul Studenţesc Floarea de Foc“ (Bucureşti)
12. Asociaţia „Doamna Stanca“ (Bucureşti)
13. Asociaţia „Sfântul Grigorie Palama“
14. Asociaţia Civic Media (Bucureşti)
15. Asociaţia Ortodoxia Tinerilor (Bucureşti)
16. Asociaţia Familia Ortodoxă (Bucureşti)
17. Asociaţia Tradiţia Românească (Bucureşti)
18. Asociaţia „Gaspar, Baltasar & Melchior“ - Şcoala Agathonia (Bucureşti)
19. Asociaţia pentru Revigorarea Tradiţiei - ART (Bucureşti)
20. Asociaţia Basarabii (Bucureşti)
21. Asociaţia Hrisdoria
22. Asociaţia Tinerii Creştini Ortodocşi
23. Asociaţia Civică a Tinerilor Creştin Ortodocşi Români – ACTOR (Bucureşti)
24. Asociaţia Christiana (Bucureşti)
25. Fundaţia Sfânta Irina (Bucureşti)
26. Asociaţia ROST (Bucureşti)
27. Asociaţia Predania (Bucureşti)
28. Asociaţia AMMA  (Silvestru, Bucureşti)
29. Alianţa pentru Demnitate Naţională
30. Liga pentru Identitate Naţională