La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Studenţii teologi au început cursurile
Studenţii craioveni au luat parte miercuri, în prima zi a lunii octombrie, la festivităţile de deschidere a noului an universitar. La Facultatea de Teologie, îndrumătorii şi mentorii de an au urat bun venit tinerilor şi au prezentat cele mai importante activităţi şi evenimente ce urmează să fie organizate în primul semestru universitar.
Sala Albastră a Universităţii din Craiova a găzduit miercuri, 1 octombrie, tradiţionala festivitate de deschidere a noului an universitar 2014-2015. Evenimentul a reunit profesori şi studenţi, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi numeroşi invitaţi din arealul cultural al Cetăţii Băniei. După mesajul de bun venit adresat studenţilor, rectorul Universităţii, prof. univ. dr. Dan Claudiu Danişor, a rostit o scurtă alocuţiune în care a subliniat standardele educaţionale ridicate ale instituţiei de învăţământ academic pe care o conduce, precizând faptul că toate programele de studii au fost reconfigurate în raport cu cerinţele actuale de pe piaţa muncii. Şirul alocuţiunilor a fost continuat de către celelalte oficialităţi invitate la eveniment, ceremonia încheindu-se cu un concert de muzică susţinut de Filarmonica „Oltenia“ din Craiova, în holul central al Universităţii.
Pentru studenţii de la Facultatea de Teologie a Universităţii din Craiova, noul an şcolar universitar a debutat printr-o întâlnire cu profesorii îndrumători şi mentorii care le vor fi alături în următoarea perioadă, definitorie pentru formarea lor ca oameni şi ca buni creştini. Astfel, studenţii de la Specializarea Artă Sacră şi Teologie Pastorală, anul I Master, s-au reunit la Centrul de restaurare, conservare patrimoniu şi restaurare al Facultăţii de Teologie, iar studenţii din ceilalţi ani, Specializarea Teologie Pastorală, s-au reunit în sălile de curs de la sediul Universităţii. Părinţii profesori le-au prezentat studenţilor obiectivele şi cerinţele pentru noul an şcolar şi i-au asigurat că vor fi înconjuraţi cu multă grijă şi dragoste, ţelul final fiind unul comun: formarea de oameni duhovniceşti, purtători şi mărturisitori ai valorilor creştin ortodoxe. „Îi îndemnăm pe studenţii noştri să caute mai întâi comuniunea cu Dumnezeu, dragostea de a merge pe calea arătată nouă de Mântuitorul Iisus Hristos şi, cu siguranţă, celelalte se vor adăuga lor, aşa cum ne învaţă Sfânta Scriptură“, a mărturisit părintele lector univ. dr. Adrian Ivan, titularul Catedrei de catehetică-omiletică.
Facultatea de Teologie din Craiova va organiza o ceremonie festivă pentru deschiderea noului an universitar marţi, 7 octombrie 2014, în ziua de prăznuire a Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vah, ale căror cinstite moaşte se află în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie“. (Diacon Gheorghe Cioiu)