Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
„Sunt bani de salarii până la sfârşitul anului 2011“
Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu, a dat asigurări sâmbătă, la RTV, că bugetul de salarizare în sistem permite plata salariilor din învăţământ până la sfârşitul anului calendaristic 2011. Demnitarul a răspuns astfel numeroaselor acuze venite din partea sindicatelor din educaţie, care au susţinut că bugetul Educaţiei ar putea să nu permită plata salariaţilor din învăţământ. "În bugetul pe 2011, Educaţia a primit aproximativ 3% din PIB, în condiţiile în care media procentului din PIB în ţările UE este de aprox. 5,2%. Cheltuielile de personal au fost reduse cu 27% faţă de anul trecut, iar în aceste condiţii există riscul major ca în lunile noiembrie-decembrie angajaţii din sistem să nu îşi poată primi salariile", a spus liderul FSLI, Simion Hăncescu.



.jpg)
