După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Tabără de pictură în Parohia Pârcovaci
Protopopiatul Hârlău organizează, începând de ieri, 7 august 2014, Tabăra de creaţie religioasă „Sfântul Apostol Luca“, ediţia a XV-a. De dimineaţă, copiii s-au adunat în biserica Parohiei Pârcovaci, Protopopiatul Hârlău, unde s-a oficiat o slujbă de binecuvântare. După cum ne-a relatat pr. Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău, participanţii vor fi îndrumaţi de prof. Dorin Marian Orzetic, care va fi susţinut de mai mulţi profesori şi voluntari. „Atât organizatorii, cât şi copiii şi-au propus să picteze mai ales chipurile Sfinţilor Brâncoveni şi câteva scene legate de Sfânta Împărtăşanie. Suntem ajutaţi de Primăria oraşului Hârlău şi SC Cotnari SA, tabăra urmând să se încheie miercuri, 13 august 2014. Cu acest prilej, vor fi oferite premii, diplome, dar şi daruri din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a binecuvântat această tabără“, a spus pr. protopop Nicolae Crăciun. (C.C.)



.jpg)
