În perioada 9-10 septembrie 2026, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a găzduit, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, cea de-a doua ediție a Simpozionului Național de Studii Canonice, dedicată temei „Instituția familiei în lumina sfintelor canoane, a prevederilor legale și a reglementărilor ecleziale actuale”. La eveniment au participat clerici, cadre didactice universitare, juriști, cercetători și doctoranzi din mai multe centre academice și bisericești din țară.
Tabără de vară organizată de Arhiepiscopia Alba Iuliei
Arhiepiscopia Alba Iuliei, în parteneriat cu Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, deschide seria taberelor de vară pentru copii și tineri „Dynamis-Adventure”, informează Biroul de presă al eparhiei. Acestea se vor desfășura pe parcursul a cinci zile, de luni până vineri, între orele 8:00 și 18:00, fără cazare pe timpul nopții. Activitățile se vor derula în Parcul de Aventură Dynamis, Parcul Dendrologic și Pădurea Mamut din Alba Iulia, în perioada 20-24 iulie, respectiv 27-31 iulie, și vor cuprinde printre altele exerciții de orientare turistică, tehnici de supraviețuire, drumeții, tir cu arcul, dar și activități de dezvoltare morală și spirituală creștină.
În tabără se pot înscrie copii și tineri cu vârste cuprinse între 10 și 16 ani. Costul acesteia de 250 de lei și include transport, masă de prânz și supliment, asistență medicală, activități coordonate de socio-animatori, acces în Parcul de Aventură, inițiere în activități sportive, de orientare turistică și dezvoltare personală.



.jpg)
