După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Târg de carte religioasă la Sibiu
Cititorii sunt aşteptaţi în perioada 6-9 noiembrie, la Biblioteca Judeţeană ASTRA din Sibiu, unde va avea loc cea de a 14-a ediţie a Târgului Naţional de Carte şi Revistă Religioasă, unica manifestare de acest gen din România, a anunţat organizatorul evenimentului, Asociaţia Scrispus, conform Agerpres. La târg participă edituri de carte religioasă din Sibiu, Bucureşti, Iaşi, Deva, Bacău, Galaţi şi Ploieşti, care îşi vor lansa cărţi în prezenta autorilor şi editorilor. De asemenea, vor avea loc concerte corale, dezbateri şi mese rotunde, expoziţii şi ateliere de creaţie, tombole cu premii. Majoritatea editurilor au anunţat că vor practica reduceri. Deschiderea oficială va avea loc joi, 6 noiembrie, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. Accesul publicului la toate evenimentele din cadrul târgului este gratuit, programul de vizitare fiind între orele 10:00-20:00.



.jpg)
