Potrivit rânduielii specifice slujbelor din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului, în bisericile ortodoxe a fost săvârșită, în seara zilei de duminică, 5 aprilie, Denia din Sfânta și Marea Luni. La Catedrala Patriarhală din București, slujba a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi din care a făcut parte și părintele prof. dr. Ștefan Buchiu, vicar eparhial onorific al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Târgul ECOagrIS, prelungit cu patru zile
Târgul de produse ecologice şi tradiţionale ECOagrIS, organizat de Bioma Agro Ecology Co la Biserica Toma Cozma, luna aceasta între 17 şi 19 decembrie, rămâne deschis până joi, 23 decembrie. Toţi cei interesaţi vor putea achiziţiona bunătăţi ecologice şi tradiţionale (preparate din carne din Maramureş, Răducăneni, Vânători-Neamţ, brânzeturi din Braşov, prăjituri de casă din Maramureş, pălincă naturală de Sălaj etc.), cadouri de Crăciun şi multe altele. Programul de vizitare al expoziţiei este zilnic, între orele 10:00-18:00, iar intrarea este liberă. Seria de Târguri din cadrul sărbătorilor de iarnă va continua cu o ediţie specială de Sfântul Ioan Botezătorul, în perioada 7-9 ianuarie 2011. (C.C.)



.jpg)
