„Teologia misionară are menirea de a ţine mereu aprinsă candela credinţei în contextul ideologiilor veacului“

Teologia misionară ortodoxă şi ecumenismul este considerată disciplina teologică ce expune în mod sistematic învăţătura creştin-ortodoxă în cadrul activităţii misionare a Bisericii, precizând, îndrumând şi apărând învăţăturile dogmatice, liturgice şi canonice. Altfel spus, disciplina Misiologie şi ecumenism întăreşte convingerile credinţei noastre şi promovează un dialog apologetico-ecumenic pentru o mai bună înţelegere a Ortodoxiei de către creştini şi necreştini. Deşi este o disciplină relativ nouă în cadrul studiilor teologice, ea îşi are începutul încă din  perioada apostolică. Despre tainele acestei materii teologice ne va vorbi, în cele ce urmează, pr. prof. univ. dr. Gheorghe Petraru, titularul disciplinei în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi şi prodecan al aceleiaşi instituţii de învăţământ superior.

Care sunt cele patru ramuri de cercetare ale teologiei şi în care dintre acestea se în­cadrează disciplina Teologie misionară şi ecumenism?

Cele patru domenii de cer­cetare cuprind teologia biblică, teologia istorică, teologia practică şi teologia sistematică. Misiologia se înscrie în partea sistematică a teologiei pentru că este un dialog şi o ofensivă a Bisericii, în sensul bun al cuvântului, pentru a readuce lu­mea la ceea ce doreşte Dum­ne­zeu. Teologia misionară include o dimensiune subversivă a teologiei, în sensul de  dina­mizare: nu primim numai nişte cunoştinţe, ci trebuie făcute vii prin discursul teologico-misio­nar şi prin experienţa duhov­nicească. În disciplina aceasta trebuie să ne gândim la omul viu, la misio­narul teolog şi la mărturisitorul creştin, care se situează ontologic şi existenţial în faţa lui Hristos. Este un obiect de studiu care are legătură cu toate celelalte discipline teolo­gice deoarece prezin­tă Revelaţia lui Dumnezeu în istorie şi răspunsul omului la a­ceasta. Teologia misionară cu­prinde dimensiunea evangheli­zării, a mărturiei, a experienţei duhovniceşti şi sacramentale. În ceea ce mă priveşte, încerc să fac o teologie misionară le­ga­tă de Sfânta Scriptură, dar şi de gândire pentru că misiunea poate fi interpretată ca o teologie în context. De aceea, un teo­log misionar de astăzi trebuie să cunoască cultura şi ideile tim­pului.

„Teologia misionară trebuie transmisă cu entuziasm“

De ce aţi ales să predaţi a­cest obiect şi cum l-aţi descrie în cea mai simplă de­finiţie?

Eu am făcut studiile de doctorat în Teologie dogmatică, dar un profesor mi-a spus, mai în glumă, mai în serios, că după părintele Stăniloae nu se va mai putea scrie Dogmatică o sută de ani. Dar în umbra părintelui Stăniloae se pot dezvolta multe ştiinţe teologice, pentru că el a avut şi interpretări biblice, apologetice, liturgice şi spirituale. Am ales această disciplină pentru că mi s-a părut mai extensibilă în interpretarea ei, ca o bună ancorare în istoria şi geografia teologiei creştine. Testamentul părintelui profesor David a fost să fac o teologie misionară a iubirii şi a culturii, dar profund ancorată biblic în hermeneutica patristică şi în contextul culturii contemporane. Noi trebuie să dezvoltăm o teologie în comparaţie cu filosofia religioasă a vremii, o antropologie teologică cu deschideri spre misiologia religioasă şi o eclesiologie ortodoxă deschisă spre sociologie, pentru că aceste ştiinţe s-au dezvoltat mult, iar teologia este invitată să ofere răspunsuri. Disciplina cuprin­de şi ecumenismul, care este o mişcare ce trebuie inclusă neapărat în istoria misiunilor, o idee a secolului al XIX-lea ce vine din zona anglicană.   

Care este istoricul apariţiei acestei discipline teologice?

Disciplina apare în contextul evanghelizării popoarelor şi culturilor în secolul al XVI-lea, dar se dezvoltă mai ales în se­colele al XVIII-lea şi al XIX-lea. În România, disciplina are o vechime de aproximativ o sută de ani, iar primul misiolog poa­te fi considerat profesorul Vasi­le Ispir, care a predat Îndru­mări misionare la Bucureşti, disciplină care a fost limitată în contextul totalitar comunist la Sectologie. Profesorul Vasile Ispir s-a inspirat din manua­lele de Teologie misionară din Occident, a susţinut multe conferinţe despre misiune în perioada interbelică, marcând un început al deschiderii Bisericii noastre spre celelalte confesiuni. Părintele profesor a fost ministru secretar de stat la culte şi avea drept ideal ca Biserica Ortodoxă să facă o misiune mondială.

„Discursul misionar trebuie făcut cu un logos specific timpului nostru“

Cum trebuie transmisă disciplina Teologie misionară şi ecumenism pentru a nu rămâne doar la nivelul ra­ţiunii?

Această disciplină trebuie transmisă cu entuziasm. Teolo­gul Jaroslav Pelikan vorbea despre trei coordonate ale discursului teologico-misionar: ethos, logos şi pathos. Noi avem acest ethos al ortodoxiei româneşti în simfonia ortodo­xiei ecumenice, iar discursul misionar trebuie făcut cu un logos specific timpului nostru, care să aibă capacitatea de a penetra conştiin­ţa auditoriului. Acest logos care urmează să convingă trebuie unit cu pathosul sau entuziasmul, oferind specificul discursului teologic, care este comuniune cu Dumnezeu.

De ce trebuie să studieze un viitor preot acest obiect?

În cadrul acestui obiect, studentul îşi dinamizează cunoş­tin­ţele biblice şi liturgice, fiind ajutat să redescopere dimensiunea sacramentală a vieţii creş­tine, pentru că un bun creştin este cel care trăieşte în harul lui Hristos primit prin Sfintele Taine. Preotul este semnul iubirii lui Dumnezeu, iar credinciosul este invitat să înţeleagă faptul că prin preot vorbeşte Însuşi Hristos. Misio­narul, teologul şi creştinul trebuie să vină cu discursul iubi­rii, al globalizării iubirii dum­ne­zeieşti pentru toate popoa­rele. Aşadar, Teologia misiona­ră are menirea de a ţine mereu aprinsă candela credinţei în contextul ideologiilor veacului.

Ce pot înţelege creştinii de rând din disciplina Teologie misionară şi ecumenism?

Creştinii simpli sunt cei care participă la viaţa Bisericii şi formează nucleul parohiei. De aceea, dimensiunea misionară este o constantă a vieţii creş­tine întrucât Biserica este misionară prin însăşi natura sa, în perspectiva Sfintei Tradiţii. Preotul, teologul şi creştinul simplu trebuie să aibă aceeaşi conştiinţă misionară, aceeaşi deschidere mesianică ce trebuie păstrată vie şi lucrătoare prin iubire.