După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Test rapid de depistare a tuberculozei
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a lansat, la începutul acestui an, un nou test simplu şi rapid ce detectează tuberculoza, maladie infecţioasă ce atinge aproximativ o treime din populaţia globului. "Acest test va transforma şi va revoluţiona modul în care vom trata şi vom ţine sub control tuberculoza", a explicat Mario Raviglione, reprezentant OMS. În întregime automatizat, instrumentul de diagnosticare a tuberculozei permite detectarea bacilului care generează infecţia în doar 100 de minute, constituind un important pas în diagnosticarea acestei maladii, proces ce durează în prezent până la 3 luni şi este realizat în laborator, sub microscop. Noul aparat de diagnosticare nu are nevoie decât de electricitate pentru a funcţiona şi poate detecta şi formele cele mai complexe ale maladiei, în special tulpinile rezistente la antibiotice, precum şi tuberculoza asociată cu SIDA.



.jpg)
