În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Tineri din Reşiţa şi Rupea, la tabăra din Loreto
Astăzi începe cea de-a doua ediţie a taberei ecumenice "Da EurHope a EurHome" de la Centrul "Giovani Paolo II" din Loreto, Italia, la care participă tineri din România. Cu binecuvântarea Preasfinţitului Lucian, Episcopul Caransebeşului, cu purtarea de grijă a protopopului de Reşiţa, părintele Nicolae Mirişan, şi cu sprijinul direcţiunii Liceului Teoretic "Traian Lalescu" din aceeaşi localitate, un grup format din elevi ai acestui liceu, tineri ai Bisericii romano - catolice "Maria Zăpezii" din Reşiţa şi creştini din protopopiatul Rupea, coordonaţi de pr. prof. Nicolae Chiosa şi pr. Damaschin Tătaru, va participa la a doua ediţie a proiectului ecumenic internaţional "Da EurHope a EurHome". Tabăra ecumenică se desfăşoară la Centrul Giovani Paolo II din Loreto, Italia, în perioada 29 iulie - 9 august 2010. Acest proiect a luat naştere anul trecut, la iniţiativa membrilor Centrului Giovani Paolo II, în parteneriat cu parohia Borgo Santa Maria, Pesaro, Italia, Parohia "St Albans", Anglia şi Liceul "Traian Lalescu", din dorinţa de "înfrăţire" a tinerilor de confesiune ortodoxă, catolică şi anglicană, iar mai târziu, prin trudă şi nemăsurată dragoste, a fost posibilă întâlnirea din august 2009, în urma căreia s-a creat o legătură foarte puternică între cele trei confesiuni prin intermediul tinerilor.
Luterani din Suedia Ca dovadă a faptului că efortul depus de tineri nu a fost în zadar şi că ceea ce au realizat până acum a avut rezonanţă, anul acesta, proiectul nu numai că va continua cu o nouă tabără ecumenică, dar, şi biserica lutherană din Linkoping, Suedia, a înţeles mesajul transmis, realizând cât de mare este nevoia de comuniune, astfel că s-a alăturat şi ea proiectului şi s-a integrat perfect în marea familie care deja era formată. Pentru ca tinerii români să fie cât mai bine pregătiţi spiritual, vor participa alături de catolicii din Pesaro la un pelerinaj în oraşul Lopiano, vor petrece doua zile în Assisi şi apoi, ca şi anul trecut, vor petrece o săptămână alături de prietenii lor catolici, anglicani şi mai nou luterani, în care vor lua parte la activităţi culturale, spirituale, ateliere tehnice, se vor ruga sau vor petrece timpul liber împreună, dar mai ales vor învăţa că prietenia şi dragostea pentru Dumnezeu nu ţine cont de nici un fel de bariere şi cu siguranţă se vor întoarce acasă cu un bagaj spiritual mult mai amplu. Organizatorii speră că şi anul acesta mesajul taberei va avea o rezonanţă la fel de puternică şi în viitor, alte parohii şi alte confesiuni tradiţionale vor dori să se alăture programului.