În seara zilei în care, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, au fost așezate spre închinarea pelerinilor cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea acestei sfinte nevoitoare recent canonizate, care a viețuit în zilele noastre. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi.
Tradiţie şi actualitate în relaţiile dintre poporul român şi cel armean
Miercuri, 24 februarie 2010, la Reşedinţa patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a primit în vizită de rămas-bun pe Excelenţa Sa domnul Yeghishe Sargysyan, ambasadorul Republicii Armenia la Bucureşti, la încheierea misiunii diplomatice în România, informează Biroul de presă al Patriarhiei Române.
După opt ani de activitate diplomatică în ţara noastră, domnul ambasador Yeghishe Sargysyan se consideră un prieten al românilor şi a dorit să mulţumească pentru ospitalitatea şi prietenia poporului român şi a Bisericii Ortodoxe Române manifestate faţă de comunitatea armeană din România în cele peste opt secole de convieţuire paşnică. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat bunele relaţii tradiţionale dintre cele două popoare cu o bogată şi îndelungată tradiţie creştină, exprimându-şi speranţa că domnul ambasador va continua să promoveze legăturile culturale şi religioase dintre cele două ţări, inclusiv prin organizarea de pelerinaje la locuri sfinte din Armenia şi România.



.jpg)
