Tradiţii populare de Bobotează

Botezul Domnului sau Boboteaza este una din cele mai populare sărbători ale Ortodoxiei. În ajunul acesteia, credincioşii postesc şi se pregătesc într-un mod special pentru a întâmpina marele praznic. Aceştia primesc preotul cu "botezul" sau cu "Iordanul", care le binecuvântează locuinţele şi gospodăriile cu Agheasmă Mare. Boboteaza ocupă un loc special mai ales în viaţa credincioşilor de la sate, unde cu acest prilej sunt organizate o serie de datini şi obiceiuri ce au rolul de a da o aură aparte acestui praznic împărătesc.

Botezul Domnului se prăznuieşte în fiecare an la 6 ianuarie, în amintirea botezului Mântuitorului Iisus Hristos în râul Iordan de către Sfântul Prooroc Ioan şi a Arătării Preasfintei Treimi. În tradiţia Bisericii, de Bobotează firea apelor se sfinţeşte, toate râurile şi apele fiind considerate binecuvântate. La sate, unde credinţa de veacuri a strămoşilor şi-a pus mai pregnant amprenta în viaţa de zi cu zi, în prima săptămână după sărbătoare, creştinii nu spală cu apă din râuri, ci îi acordă o cinstire deosebită, considerând-o sfinţită.

În unele părţi ale ţării, a intrat în tradiţie aruncarea crucii în râu, gest care reprezintă intrarea Domnului în Iordan, botezul şi sfinţirea apelor. Există credinţa populară că acela care va scoate crucea din apă va fi ferit de boli de-a lungul întregului an.

Boboteaza în calendarul popular

În Ajunul Bobotezei se purifică oamenii şi gospodăriile, prin stropirea lor cu apă sfinţită, se desfăşoară practici de stimulare a rodului pământului (colindul cu Chiraleisa), dar sunt impuse şi interdicţii pentru a asigura bunăstarea şi sănătatea credincioşilor în noul an. Totodată, în ajun, fetele mari postesc ca să aibă bărbaţi buni şi cuminţi, iar femeile fac piftie ca să le fie tot anul faţa fragedă ca piftia. La sfinţirea caselor şi creştinilor de către preot, fetele încearcă să fure fire de busuioc din găleata cu agheasmă, ca să le pună la cap şi să-şi viseze ursitul, în acelaşi scop, fetele, văduvele şi flăcăii tomnatici iau un fir de busuioc de la preot, îl leagă cu aţă, lână sau mătase roşie şi îl poartă cu ei pentru a fi ocrotiţi. Obiceiul specific acestei zile este colindatul cu Chiraleisa, în care grupuri de băieţi înconjurau casele, grajdurile şi anexele sătenilor sunând din clopoţei, tălăngi ori fiare vechi, rostind în cor versurile: "Chiraleisa,/ Spic de grâu / Până-n brâu, / Roade bune, / Mană-n grâne".

Atât Ajunul, cât şi Boboteaza sunt favorabile şi prognozelor meteorologice. Este îndătinată tradiţia la români că dacă Ajunul Bobotezei este ploios, tot anul va fi ploios, iar încotro stropeşte preotul cu busuiocul, de acolo vor veni ploile peste an. De asemenea, dacă în ziua de Bobotează este vreme frumoasă sau va bate crivăţul, oamenii cred că va fi un an îmbelşugat şi o vară frumoasă.

Între riturile de cinstire a sfinţirii apei, datina cea mai importantă este Sfinţirea cea Mare a Apei (Agheasma Mare), săvârşită de preoţi în biserică, lângă o fântână sau o apă curgătoare. După ce este adusă acasă, agheasma este luată pe nemâncate de credincioşi, având un rol purificator şi sfinţitor. În acelaşi scop, oamenii stropesc vitele şi hrana lor sau "botează" sămânţa care va fi semănată. Virtuţile purificatoare ale apei sfinţite se extind asupra gospodăriei şi anexelor.

Legate de aceste însuşiri purificatoare şi sacralizante ale aghesmei sunt şi cele trei obiceiuri specifice acestei zile: Iordănitul, Încurarea sau întrecerea cailor şi Ardeasca.

Iordănitul este un obicei practicat de feciorii satului care umblă întreaga noapte de Ajun pe la casele sătenilor ce au fete de măritat şi le fac urări de sănătate şi belşug, stropindu-le cu apă sfinţită. Un al doilea obicei este Încurarea cailor, ce se păstrează încă în Mehedinţi. În cadrul acestuia cei mai buni cai ai sătenilor sunt puşi la întrecere, iar tinerii călare, având în mână un steag, merg pe la casele oamenilor, stropindu-le cu apă rostind urarea de belşug, şi prosperitate: "Cum aruncăm apa, aşa să fie holda bogată!"

Obiceiul Ardeasca se practica în Bucovina şi Munţii Apuseni. După sfinţirea apei, fetele şi flăcăii satului luau câte un tăciune de la focul săcăluşelor (bucăţi de lemn folosite pentru priponitul vitelor sau care se puneau cailor nărăvaşi în gură la potcovire) şi mergeau cu tăciunele într-un loc deschis ori înalt, făcând un foc mare. Tinerii înconjurau focul şi jucau în jurul lui, iar când se potolea, săreau peste el. Denumirea obiceiului şi asocierea celor două elemente, apa şi focul, indică simbolismul lor purificator şi, deopotrivă, virtuţile lor stihiale de menţinere şi stimulare a vieţii.

Fiind şi ultima zi a ritualului de peţire a fetelor, Boboteaza reprezenta în conştiinţa populară apogeul practicilor referitoare la întâlnirea ursitului şi a dragostei adevărate. În această noapte, fetele recurgeau la numeroase practici mai mult sau mai puţin magice pentru a-şi ghici sau vedea alesul, precum: numărau parii de la gard, ghiceau în oglindă şi chiar în apă, puneau fire de busuioc sub pernă, scoteau diferite obiecte simbolice de sub farfurii ori scormoneau focul din vatră spunând: "Cum sar scânteile din jăratic, aşa să scânteie inima lui, şi nu inteţesc focul, ci inteţesc inima lui".