Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Tradiţionalul pelerinaj al luminii la Galaţi

Tradiţionalul pelerinaj al luminii la Galaţi

Galerie foto (23) Galerie foto (23) Știri
Un articol de: Pr. Rareș Bucur - 30 Noiembrie 2023

Potrivit unei frumoase tradiţii păstrate în Arhiepiscopia Dunării de Jos, în ajunul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei s‑a desfăşurat la Galaţi „Pelerinajul luminii - Lumina Sfântului Apostol Andrei”, ajuns anul acesta la cea de‑a 21‑a ediţie.

Evenimentul a fost organizat de filialele gălăţene ale Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi din România, Ligii Studenţilor, Ligii Studenţilor Basarabeni, Ligii Studenţilor Străini şi Societăţii Studenţilor Medicinişti, cu sprijinul Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

La procesiune a fost prezent şi Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în fruntea celor peste 300 de tineri studenţi din Galaţi şi din Republica Moldova, unii dintre ei îmbrăcaţi în tradiţionalul port popular românesc.

De la Catedrala Arhiepiscopală, tinerii entuziaşti cu icoana celui dintâi chemat dintre Apostoli, cu torţe şi lumânări aprinse în mâini au plecat către Capela Seminarului Teologic Ortodox ocrotită de Sfântul Apostol Andrei, intonând pe tot parcursul procesiunii troparele Sfântului Apostol Andrei, ale Sfântului Cuvios Ioan Damaschin şi alte cântări bisericeşti.

La sosirea în lăcaşul de cult din incinta seminarului gălăţean, studenţii pelerini au fost întâmpinaţi de tinerii elevi seminarişti, cărora le‑au oferit „Lumina Sfântului Apostol Andrei”, şi cu toţii au participat la slujba de mulţumire săvârşită de ierarhul Dunării de Jos.

Prin acest pelerinaj, tinerii studenţi doresc, an de an, să aducă prinos de mulţumire Sfântului Andrei pentru toate darurile pe care le primesc de la Dumnezeu şi să arate într‑un chip văzut lumina izvorâtă din viaţa şi propovăduirea sfinţilor.