În ajunul proclamării locale a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, numeroși credincioși bucureșteni și pelerini veniți din întreaga țară s-au adunat, în seara zilei de 15 august 2026, la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din centrul Capitalei. Cu evlavie și bucurie duhovnicească, cei prezenți au participat la slujba Privegherii în cinstea Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, soția domnitorului martir Constantin Brâncoveanu. Rânduiala liturgică a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Traseu duhovnicesc în nordul Moldovei pentru tineri buzoieni și vrânceni
În perioada 4-7 iulie 2022, Sectorul cultural-educațional al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei a organizat o excursie în nordul Moldovei pentru 18 elevi de la Seminarul Teologic „Chesarie Episcopul” din Buzău, precum și de la alte licee buzoiene și vrâncene, care s-au remarcat prin rezultatele foarte bune la învățătură, dar și prin obținerea de premii la Olimpiada Națională de Religie Ortodoxă și la Concursul Național interdisciplinar „Cultură și spiritualitate românească”. Tinerii au fost însoțiți de pr. Dan Necula, inspector eparhial la Biroul catehizare, învățământ și activități cu tineretul, și de Nicoleta Vlad, profesoară de religie la Școala Gimnazială „Ion Creangă” din municipiul Buzău.
În zorii zilei de luni, 4 iulie, grupul s-a reunit la Buzău, Râmnicu Sărat și Focșani și a pornit spre Țara de Sus a Moldovei, o regiune plină de poveste și spiritualitate a neamului nostru românesc.
În urma acestui vast periplu în Moldova, participanții și-au exprimat impresiile și au ținut să transmită mesaje de mulțumire organizatorilor pentru eforturile depuse în vederea unei bune desfășurări a taberei.
„Această tabără a fost o experiență nouă pentru mine, care m-a ajutat să cunosc oameni extraordinari. Frumusețea locurilor vizitate m-a impresionat foarte mult. M-am umplut de stare pozitivă și am simțit că sunt mai aproape de Dumnezeu. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a oferit ocazia de a trăi astfel de momente de nedescris. Au fost 4 zile care au trecut prea repede... Dar eu sper să ne reîntâlnim cât mai curând” , a spus Iustina Sărăcuțu, clasa a 11-a, Liceul Teoretic „Ioan Slavici” din Panciu.



.jpg)
