În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Trei ani de la întronizarea IPS Arhiepiscop Irineu la Alba Iulia
Se împlinesc trei ani, azi, 5 iunie, de când Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu a fost întronizat în demnitatea de Arhiepiscop al Alba Iuliei.
„Timpul vieţii este un timp al lucrării şi al mărturisirii. Această dimensiune a existenţei este înţeleasă la superlativ mai ales de către oamenii duhovniceşti, pentru care lumea, adevărul şi raţiunile inteligibile ale lucrurilor devin context al înnoirii şi al progresului, hrană spirituală şi mijloace de unire cu Dumnezeu.
Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, în cei trei ani petrecuţi deja în scaunul vlădicesc de la Alba Iulia, a dat viaţă acestor realităţi şi ne oferă zilnic modelul de trăire duhovnicească în cotidian“, a transmis într-un comunicat pr. Florin Croitoru, consilier cultural al Arhiepiscopiei Alba Iuliei.
„Ierarhul nostru şi-a asumat misiunea de a trăi cu discreţie şi altruism calitatea de Arhiereu al lui Hristos şi de părinte spiritual al preoţilor, credincioşilor şi cinului monahal din Eparhia Alba Iulia, calitate înţeleasă ca slujire sinceră şi responsabilitate sporită în Biserica lui Hristos. Hrănit din cuvintele Bibliei şi din textele Sfinţilor Părinţi cu lumina prezenţei dumnezeieşti, Înaltpreasfinţia Sa accentuează în misiunea ce o desfăşoară legătura dintre rugăciune şi viaţa de zi cu zi, dintre respectul faţă de misiunea preoţească şi disciplina personală, dintre libertate şi responsabilitate, apărând valorile autentice fără nici o ezitare“, a arătat pr. consilier cultural din eparhia Alba Iuliei.
„Aducând mulţumire lui Dumnezeu pentru activitatea pilduitoare pe teren misionar, pastoral, administrativ şi didactic a Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, pentru frumosul picurat prin cuvânt şi faptă în sufletele credincioşilor din judeţele Alba şi Mureş cu diferite ocazii şi pentru continua bucurie a întâlnirii în rugăciune, Îl rugăm pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos să înmulţească şi de acum înainte binecuvântările asupra Arhipăstorului nostru şi să-l ocrotească în nobila lucrare de călăuzire duhovnicească a creştinilor Eparhiei noastre. Întru mulţi ani, Înaltpreasfinţite Părinte!“, a transmis pr. Florin Croitoru.