Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Trei monede dedicate monumentelor de artă medievală creştină
Banca Naţională a României a pus de ieri în circulaţie, în scop numismatic, un set de trei monede din argint dedicate monumentelor de artă medievală creştină: Biserica din Strei (jud. Hunedoara), Mănăstirea Humor (jud. Suceava) şi Mănăstirea Hurezi (jud. Vâlcea). Valoarea nominală a acestor monede este de 10 lei, diametrul este de 37 mm şi greutatea de 31,103 g, informează Agenţia de ştiri BASILICA, care citează site-ul www.bnr.ro.
Monedele din argint sunt însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limba română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi a casierului central. Tirajul va fi de 500 de seturi. Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru setul de trei monede din argint este de 900 lei. Monedele au putere circulatorie pe teritoriul României. Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a setului de monede din argint aferente emisiunii numismatice "Monumente de artă medievală creştină - Biserica din Strei, Mănăstirea Humor şi Mănăstirea Hurezi - set de trei monede din argint", se realizează prin sucursalele Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.



.jpg)
