Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Troiţă sfinţită în comuna Fărcaşa
Câteva sute de credincioşi din comuna maramureşeană Fărcaşa au participat în 13 februarie la sfinţirea troiţei din apropierea bisericii parohiale. Slujba a fost oficiată de Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. Preasfinţitul Părinte Arhiereu-vicar Iustin Sigheteanul a oficiat de dimineaţă Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Fărcaşa. "Să vă ocrotească Dumnezeu pe cei care aţi aşezat acest semn al Crucii şi pe cei care veţi trece şi vă veţi închina să vă păzească pe dumneavoastră, familia, să vă dăruiască sănătate şi mântuire", a spus Preasfinţia Sa, conform Trinitas TV. Parohia maramureşeană Fărcaşa a fost înfiinţată în anul 1835. (O.R.)



.jpg)
