Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Un centenar de la sfințirea bisericii Mănăstirii Cocoș
Duminică, 29 mai, biserica mare cu hramul „Sfânta Treime” a Mănăstirii Cocoș, din Episcopia Tulcii, a împlinit 100 de ani de la sfințire. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, au oficiat Sfânta Liturghie, înconjuraţi de un sobor de preoţi și diaconi. La slujbă au participat foarte mulţi credincioşi, din Tulcea, Galaţi, Constanţa, Sibiu şi Braşov, precum şi din alte zone ale ţării. În cadrul Sfintei Liturghii, dar şi la final, prin slujba Parastasului au fost pomeniţi toţi ctitorii şi binefăcătorii sfântului locaş, precum şi stareţii sfintei mănăstiri de la întemeiere până în vremea noastră.
Creştinii s-au închinat la moaştele Sfinţilor Mucenici Zoticos, Atalos, Kamasis şi Filipos, care se găsesc la mănăstire încă de la descoperirea lor la Niculiţel în anul 1971. Cuvântul de învăţătură cu referire la Duminica Samarinencei a fost rostit de către IPS Părinte Casian al Dunării de Jos. La final, au evocat semnificația centenarului bisericii PS Părinte Visarion, IPS Părinte Casian și reprezentanții autorităților locale și centrale. S-a marcat, astfel, solemn momentul istoric de acum 100 de ani, Ziua Rusaliilor - 29 mai 1916, când Episcopul Nifon Niculescu al Dunării de Jos împreună cu arhiereul Evghenie Humulescu Piteșteanul încununau, prin slujba de târnosire, munca de zidire a noii biserici, desfășurată sub îndrumarea vrednicului stareț arhimandrit Roman Sorescu. Actuala biserică a fost construită între anii 1911 şi 1913, după planurile celebrului arhitect Toma Dobrescu din București. Mănăstirea Cocoș este cea mai veche dintre mănăstirile dobrogene, fiind înființată în anul 1833.