Un colţ de Rai în inima Olteniei

Aşezată într-un loc pitoresc, la poalele Muntelui Piatra Polovragilor, în vecinătatea Cheilor Olteţului, Mănăstirea Polovragi este un monument istoric cu o vechime de peste şase secole. Astăzi cinstitul aşezământ se îmbracă cu haina de sărbătoare, aşteptând slujba de resfinţire care se va săvârşi luna viitoare, de praznicul Adormirii Maicii Domnului.

Cercetări istorice recente stabilesc vechimea Mănăstirii Polovragi în jurul anului 1505, ctitori fiind Radul şi Pătru, fiii lui Danciul Zamona, menţionaţi într-un hrisov semnat la data de 18 ianuarie 1480 de voievodul Basarab cel Tânăr (1477-1481). Ca sprijin documentar mai există şi o veche inscripţie slavonă, încrustată în piatră, descoperită la Igoiu, una din localităţile învecinate Polovragilor. Această inscripţie este întărită de o alta, din anii 1504-1505, găsită la Baia de Fier, care precizează: "Au zidit fii lui Danciul, jupan Radul comis şi jupan Pătru spătar, acest hram al Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în anul 7013".

Timp de un secol şi jumătate, documentele nu mai pomenesc nimic despre această aşezare călugărească. În anul 1645, satul Polovragi devine proprietatea logofătului Daciul Pârâianul, fiul lui Hamza. El a deţinut o serie de funcţii importante în divanul ţării, sfârşind prin decapitare în anul 1658, împreună cu fiul său Preda, din porunca lui Mihnea al treilea Radu (1658-1659). Stăpân peste o serie de moşii, potrivit tradiţiei, a zidit la "Braniştea semănată", aşa cum se numea atunci platoul Polovragilor, un lăcaş de cult spre slava Sfintei Fecioare Maria. Prima atestare documentară a Mănăstirii Polovragi apare într-un hrisov emis la 6 iulie 1648 de Matei Basarab (1632-1654), prin care voievodul îi confirmă satul cu acelaşi nume dăruit de ctitor.

Răscumpărată de Sfântul Constantin Brâncoveanu

Danciul Pârâianul a zidit biserica pe vechile temelii, păstrând fundaţia vechii construcţii. Totodată, ca prinos al credinţei sale, boierul a făcut mai multe danii către mănăstire. În timpul dominaţiei otomane, sfântul lăcaş a fost închinat cu toate proprietăţile la Muntele Athos. A urmat o perioadă în care mănăstirea a fost închinată Sfântului Mormânt. Sfântul Constantin Brâncoveanu, în timpul domniei sale în scaunul Ţării Româneşti, a răscumpărat-o şi a aşezat-o ca metoc al Mănăstirii Hurezi. Preţul de răscumpărare (trei pungi de galbeni) pe care domnitorul trebuia să-l plătească Bisericii de la Ierusalim a fost redirecţionat pentru restaurarea chiliilor de la Mănăstirea "Sfântul Gheorghe" din Bucureşti. Prin actul său de caritate, voievodul Constantin Brâncoveanu devine al treilea ctitor al Mănăstirii Polovragi, reuşind în timpul domniei sale să restaureze întreaga biserică, imprimându-i frumosul stil brâncovenesc.

Arhitectură brâncovenească

Biserica Mănăstirii Polovragi are hramul "Adormirea Maicii Domnului" şi este zidită în stil bizantin, pe formă trilobată. Ca elemente arhitectonice deosebite se remarcă brâul exterior orizontal, rotunjit, încadrat între cărămizi aşezate în zimţi. Acest adevărat ornament arhitectonic împarte corpul zidirii în două laturi distincte: partea inferioară, caracterizată prin rânduri de cărămidă aparentă şi piatră cioplită, intercalată de cărămizi verticale, şi cea superioară, tencuită în alb. Pictura bisericii, deşi asemănătoare celei de la Hurezi, are caracteristici proprii, cu valoare de prototip. În exterior, deasupra arcadei mijlocii a pridvorului se află icoana "Acoperământul Maicii Domnului", executată în anul 1713 de zugravul Constantin. Maica Domnului apare în toată splendoarea, cu mantia larg desfăcută, în formă de omofor ocrotitor.

Drumul de la opresiune la libertate

Până în anul 1968, aşezământul Polovragi a fost mănăstire de călugări. Datorită opresiunii comuniste care, prin celebrul Decret 410/1959, urmărea desfiinţarea tuturor aşezămintelor monahale din România, Mănăstirea Polovragi a avut enorm de suferit, împreună cu alte mănăstiri din Oltenia, printre care amintim şi Tismana. Vieţuitorii au fost evacuaţi, aşezământul căzând astfel pradă pustiirii. Mitropolitul Firmilian Marin al Olteniei a reaprins aici candela prin transformarea statutului în mănăstire de maici.

Astăzi, obştea mănăstirii numără în prezent 32 de maici care lucrează vara la muncile câmpului, iar iarna într-un atelier de covoare şi într-unul de veşminte. Programul liturgic include săvârşirea zilnică a Sfintei Liturghii, a celor şapte Laude bisericeşti şi săptămânal a Tainei Sfântului Maslu. Tot aici se găseşte o importantă colecţie muzeală ce adăposteşte numeroase icoane pe lemn sau sticlă, datate din secolele 18 sau 19. De amintit mai este şi depozitul de carte veche alcătuit din peste 3.000 de volume scrise în slavonă, greacă sau română.

Din anul 2006 şi până în prezent, la Mănăstirea Polovragi s-au executat mai multe lucrări de restaurare şi reconsolidare a sfântului lăcaş. Restaurarea catapetesmei a fost realizată de Mihaela Anacu, coordonator general al lucrărilor fiind arhitectul târgujian Iulian Cămui.