În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
„Un dar de la Dumnezeu pentru poporul român“
La Mănăstirea Sihăstria din judeţul Neamţ a avut loc, la sfârşitul săptămânii trecute, simpozionul dedicat împlinirii a 100 de ani de la naşterea părintelui Cleopa Ilie. Evenimentul s-a bucurat de participarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a Înalt Preasfinţitului Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a Preasfinţitului Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, şi a Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de numeroşi preoţi profesori, stareţi şi stareţe, monahi şi credincioşi.
În prima zi a simpozionului s-au evocat faptele şi viaţa celui mai cunoscut duhovnic român din secolul al XX-lea. Totodată, cei prezenţi au vizionat un documentar cu mărturii ale unor personalităţi care l-au cunoscut pe părintele Cleopa, realizat de TRINITAS TV, şi câteva filme conţinând cuvinte de folos ale părintelui Cleopa. În debutul întâlnirii, arhim. Victorin Oanele, stareţul Mănăstirii Sihăstria, a vorbit despre viaţa părintelui Cleopa Ilie, arătând că "din cei 86 ani de viaţă pe care i-a trăit părintele Cleopa, peste 70 ani şi i-a petrecut în rânduiala călugărească, trecând prin toate treptele vieţii monahale şi gustând şi din dulceaţa vieţii pustniceşti. Părintele Cleopa şi-a dedicat viaţa slujirii semenilor şi propovăduind neîncetat cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, el este recunoscut de toată lumea ortodoxă ca unul dintre cei mai mari părinţi ortodocşi ai secolului al XX-lea. Părintele Cleopa s-a mutat din viaţa aceasta la cea veşnică, însă nu s-a despărţit de noi, duhul său fiind simţit atât în mănăstirea în care şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii, cât şi în vieţile tuturor celor care îi cer ajutorul". În continuare, PS Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a dat citire mesajului adresat cu ocazia acestui eveniment de către Preafericitul Daniel, Patriarhul României, cuvânt intitulat "Părintele Cleopa, icoană luminoasă a ortodoxiei româneşti": "Astăzi, la aniversarea centenarului de la naşterea părintelui Cleopa, când celebrăm viaţa şi activitatea sa, care a fost un dar de la Dumnezeu pentru poporul român, străluceşte în lumina spirituală a Mântuitorului Hristos cel înviat figura iubită şi venerată a celui care şi-a închinat întreaga viaţă slujirii lui Dumnezeu şi oamenilor. Purtător al harului Duhului Sfânt, părintele Cleopa a răspuns chemării lui Dumnezeu la misiune într-un mod înţelept, el aducând la Dumnezeu numeroşi oameni, stând în chilia sa. Părintele Cleopa Ilie a fost un mare misionar prin cuvântul vorbit în predică, prin cuvântul scris, dar şi prin felul său de a vieţui şi felul său de a se purta cu oamenii". "Calea către părintele Cleopa este calea Învierii" La rândul său, Înalt Preasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a ţinut să evidenţieze faptul că generaţia părintelui Cleopa Ilie formează o academie duhovnicească. "Ne-am întâlnit astăzi aici nu pentru a vorbi despre părintele Cleopa, ci pentru ca el să ne vorbească. Calea către părintele Cleopa este calea Învierii şi cred că unul din manualele pe care ar trebui să-l oferim în dar oricărui călugăr şi novice ar fi analiza duhovnicească, teologică şi misionară a slujirii monahale a părintelui Cleopa, care ne va ajuta să păstrăm duhul Sfinţilor Părinţi", a spus Înalt Preasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Părintele Cleopa a fost evocat apoi de PS Ioachim Băcăuanul. "În urmă cu 42 de ani, fiind frate în obştea părintelui Cleopa Ilie, nu ştiam că stau la picioarele unui sfânt. Astăzi suntem fericiţi că am devenit urmaşii unor părinţi care sunt fericiţi de Dumnezeu în ceruri. Prin viaţa lui sfântă, părintele Cleopa a devenit un izvor dătător de apă ziditoare de viaţă veşnică", a spus Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. În cuvântul adresat participanţilor la simpozion, Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a subliniat importanţa evenimentului dedicat împlinirii celor 100 de ani de la naşterea arhimandritului Cleopa Ilie: "Am dorit ca această reuniune a noastră să fie o întâlnire cu părintele Cleopa. Mulţi dintre cei de faţă l-am cunoscut şi am auzit mărturiile despre el. Pentru cei care însă nu l-au cunoscut, filmele prezentate în timpul acestui simpozion i-au luat de mână şi i-au dus în chilia părintelui Cleopa şi în toate locurile care amintesc de el. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru această primă întâlnire şi acest prim pelerinaj împreună cu părintele Cleopa". Sâmbătă, 28 aprilie 2012, în cea de a doua zi a simpozionului, a avut loc oficierea Sfintei Liturghii de către Înalt Preasfinţitul Teofan, împreună cu Înalt Preasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, cu Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, şi cu Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Sfânta Liturghie a fost urmată de slujba Parastasului pentru părintele Cleopa şi de o procesiune la mormântul acestuia. Apoi, în demisolul bisericii mari a Mănăstirii Sihăstria, scriitorul Grigore Ilisei a prezentat albumul "Părintele Cleopa, omul lui Dumnezeu printre oameni", realizat de părinţii Mănăstirii Sihăstria. "Părintele Cleopa vorbeşte şi astăzi, chiar dacă a trecut în lumea drepţilor, iar acest simpozion este dovada acestei nesfârşite grăiri a sfinţiei sale. Mai mult de atât, prin acest album îl regăsim în chip şi în duh pe părintele Cleopa, îl vedem aşa cum era el: un profet, un sfânt şi un aristocrat al ţărănimii româneşti", a spus scriitorul şi jurnalistul Grigore Ilisei. A urmat cuvântul arhimandritului Petru Bălan, care a vorbit despre cărţile părintelui Cleopa, despre părintele Cleopa şi despre traducerile scrierilor sale în limbile engleză, franceză, greacă, italiană, rusă, sârbă, poloneză, finlandeză, arabă şi chineză. Au mai vorbit despre viaţa şi activitatea părintelui Cleopa pr. prof. Vasile Sandu, director adjunct al Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Veniamin Costachi" de la Mănăstirea Neamţ, şi stavr. Iosefina Giosanu, stareţa Mănăstirii Văratec. Manifestările s-au încheiat cu vizitarea chiliei marelui duhovnic şi cu oficierea unei slujbe de pomenire la mormântul maicii Agafia Ilie, mama părintelui Cleopa, înmormântată la Mănăstirea Agapia.