După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Un nou centru social pentru bătrâni la Călimăneşti
Arhiepiscopia Craiovei va înfiinţa în staţiunea vâlceană Călimăneşti un centru social pentru vârstnici, printr-un proiect cu finanţare europeană. Contractul de finanţare pentru proiectul „Centru social pentru bătrâni în Călimăneşti, judeţul Vâlcea“ a fost semnat la data de 30 mai cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia, în cadrul Programului Operaţional Regional. „Centrul social va funcţiona cu program de zi şi va avea funcţiunea principală de centru de consiliere şi petrecere a timpului liber. În clădire vor fi amplasate: sală de terapie ocupaţională, sală muzică / vizionare, sală pentru activităţi de socializare, bibliotecă, sală de ergoterapie. Investiţia va cuprinde clădire cu spaţii tehnice, administrative, spaţii de primire şi consiliere, spaţii de socializare“, a precizat pr. Silviu Ciocşan, din cadrul Biroului Proiecte al Arhiepiscopiei Craiovei. (Gabriela Popescu)



.jpg)
