Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Un nou doctor în teologie la Iași
Marți, 4 iulie 2023, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași a avut loc o nouă susținere publică a unei teze de doctorat în domeniul Spiritualitate.
Teologul Alexandru Crețu și-a susținut public teza de doctorat „Atenția în viața duhovnicească: importanță, piedici și remedii”. Comisia de doctorat a fost prezidată de părintele prof. dr. Viorel Sava, directorul Școlii Doctorale de Teologie Ortodoxă din Iași, coordonatorul științific a fost părintele prof. dr. Ioan Cristinel Teșu, iar referenții au fost părintele prof. dr. Ștefan Iloaie de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, părintele conf. dr. Gheorghe Holbea și conf. Adrian Lemeni de la Universitatea din București.
La finalul ședinței, membrii comisiei au acordat teologului Alexandru Crețu titlul de doctor în teologie, cu calificativul Excelent. Totodată, noul doctor a depus jurământul de credință față de Biserica Ortodoxă în Paraclisul „Ecclesia” de la subsolul Catedralei Mitropolitane.