„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Un nou slujitor la Parohia „Adormirea Maicii Domnului“ din Oraviţa
Parohia „Adormirea Maicii Domnului“ din Oraviţa a primit duminică, 19 octombrie, pe noul preot slujitor Marinel Zenovie Bobescu, care a slujit credincioşii Parohiei „Naşterea Maicii Domnului“ din Răchitova (sat aparţinător oraşului Oraviţa). La vreme de seară, s-a oficiat slujba Vecerniei de către părintele Petru Berbentia, protopopul Reşiţei, alături de un sobor de preoţi. Biserica parohială a devenit neîncăpătoare, credincioşii dorind astfel să mulţumească preotului care i-a slujit atâţia ani şi să-l primească cu bucurie şi cu încredere pe tânărul preot numit aici. După 22 de ani de slujire şi conducere a parohiei din Oraviţa Montană şi după 44 de ani de slujire în ogorul Domnului, pr. ic. stavr. Ion-Doru Găvădină a ieşit la pensie. După otpustul slujbei, părintele protopop a adus un gând de mulţumire preotului pensionat şi a subliniat faptul că sprijinul lui pentru mersul bun al parohiei trebuie să fie şi în continuare. De asemenea, a oferit noului preot Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Liturghierul, ca simbol al misiunii ce trebuie să o desfăşoare de acum înainte, îndemnând la responsabilitate şi bună colaborare între preoţi şi credincioşi. A vorbit apoi părintele Ion-Doru Găvădină, mulţumind tuturor celor prezenţi pentru colaborarea ce au avut-o, amintind despre bunele relaţii pe care le-a avut cu toţi creştinii parohiei. Părintele Găvădină şi-a manifestat deschiderea pentru a ajuta la rezolvarea problemelor parohiei, dar şi disponibilitatea de a sprijini preoţii în toate acţiunile desfăşurate în parohie. Preotul paroh al bisericii, părintele Ionuţ-Iulius Guiman, şi-a exprimat apoi bucuria de a avea un tânăr coleg ce a desfăşurat o activitate fructuoasă în parohia în care a funcţionat şi şi-a manifestat speranţa că împreună vor face tot ce e posibil pentru desfăşurarea activităţilor religioase, dar şi culturale şi sociale în care este angrenată parohia. La final, părintele Marinel Zenovie Bobescu şi-a exprimat bucuria de a sluji la această frumoasă biserică şi a promis că va fi un bun colaborator al tuturor celor ce doresc binele Bisericii strămoşeşti. (Diac. Pavel Canea)