La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Un tânăr cerea bani în numele Consiliului Judeţean Giurgiu
Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Roata de Jos, judeţul Giurgiu, este cercetat penal, pentru că a solicitat şi a obţinut bani de la mai multe societăţi comerciale din judeţ, recomandându-se ca reprezentant al Consiliului Judeţean. „În perioada aprilie-iulie 2008, tânărul a contactat telefonic reprezentanţii legali ai mai multor societăţi comerciale din judeţ, recomandându-se drept delegat al Consiliului Judeţean. El le solicita acestora să încheie contracte de sponsorizare în scop umanitar cu o persoană care urma să îi contacteze. Ulterior, se deplasa la sediul societăţilor, reuşind să obţină ca sponsorizări, de la trei firme din judeţul Giurgiu, suma totală de 4.500 de lei, pe care a utilizat-o în scop personal“, a precizat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Giurgiu, Mirela Gheţa. Deşi a prezentat în timpul cercetărilor documente din care rezultă că are o anumită întârziere mentală şi un nivel de instruire redus, tânărul a fost examinat de o comisie de specialitate, care a stabilit că nu îi lipseşte discernământul asupra faptelor sale. Falsul reprezentat al CJ a fost prins după ce preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Dumitru Beianu, a făcut o plângere la Poliţie în această vară, după ce mai mulţi reprezentanţi ai unor societăţi comerciale şi instituţii din judeţ şi din ţară l-au contactat telefonic, pentru a verifica dacă, într-adevăr, instituţia a cerut bani în acest scop.