În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
„Vă invit să vă îndrăgostiți de Sfânta Liturghie”
Noul an universitar a început marți dimineață, 3 octombrie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, prin rugăciune și mulțumire adusă lui Dumnezeu, la Sfânta Liturghie săvârșită în Catedrala Mitropolitană din Iași. Slujba a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dimpreună cu profesorii instituției de învățământ.
Studenții din eparhiile Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, precum și cadrele didactice din cadrul facultății ieșene, s‑au adunat în rugăciune în acest început de săptămână la Catedrala Mitropolitană, pentru a lua parte la festivitatea de deschidere a noului an universitar.
În cadrul Sfintei Liturghii, clericii au înălțat câteva rugăciuni și pentru sufletul pr. prof. Dumitru Stăniloae, patronul instituției de învățământ, care împlinește joia aceasta 30 de ani de la trecerea sa la cele veșnice. Părintele profesor se află printre mărturisitorii din perioada comunistă propuși de Sfântul Sinod spre canonizare.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de lect. univ. dr. pr. Roger Coresciuc, care le‑a oferit studenților câteva îndemnuri duhovnicești la început de an:
„Vă doresc să vă îndrăgostiți de Dumnezeiasca Liturghie și de Sfânta Împărtășanie. Vă doresc să vă doriți să încercați voi înșivă cele ale teologiei prin experiență, prin proprie cercare, adică să încercați să experimentați ce înseamnă relația vie cu Dumnezeu. Iar dacă nu veți ajunge, dacă nu veţi reuși să ajungeți la experiență, măcar să vă țineți strâns de felul și de modalitatea teologhisiei patristice. Vă doresc să nu vă lăsați atrași de mirajul diferitelor forme de teologhisire neîntemeiate pe această teologie a Părinților și vă doresc să ajungeți la adâncul sentiment al adeveririi că teologia pe care o studiați este extrem de exactă, pentru că ea se adapă din perfecțiunea absolută, Care este Dumnezeu”.
După momentul axionului, asist. dr. Bogdan‑Vlăduț Brînză, cadru didactic al facultății ieșene, a primit hirotonia întru diacon.
Spre final, Părintele Mitropolit Teofan a adresat celor prezenți un cuvânt de binecuvântare, arătând că statutul de student la Facultatea de Teologie presupune și o împlinire a studiului biblic și a scrierilor Sfinților Părinți:
„Facultatea de Teologie este chemată să împlinească în viața ei și în viața celor care fac parte din ea ceea ce un părinte din Pateric mărturisea cu multe veacuri în urmă, că «aceasta cere Dumnezeu de la orice creștin», și cu atât mai mult de la noi, slujitorii Bisericii, și cu atât mai mult de la profesorii și de la studenții facultății noastre: «Să fim atașați prin împlinire Sfintelor și Dumnezeieștilor Scripturi, să împlinim ceea ce rostim și să ne supunem Părinților ortodocși ai Bisericii». Aceste trei lucruri, datorie de căpetenie în Facultatea de Teologie, sunt exprimate într‑o altă formă, dar cu același conținut, de marele Părinte al Bisericii, Sfântul Cuvios Sofronie, care spune: «Nu cunosc creștinism care să fie dogmă, fără asceză și fără legătura cu Biserica», cu ierarhia, cu mănăstirile, parohiile și eparhiile, așa cum este organizată Biserica noastră”.
De acum, facultatea din Iași are o extensie la Chișinău. Anul acesta, 25 de studenți din Republica Moldova s‑au înscris la cursurile instituției ieșene.