Vechea comunitate a grecilor din Sibiu (I)

Fără a încerca să supraevaluăm anumite realităţi istorice legate de convieţuirea între naţiuni şi interconfesională, care a avut loc de-a lungul vremii în zona Sibiului, putem afirma că oraşul nostru a cunoscut, în ceea ce priveşte convieţuirea cu comunitatea greacă de aici, una dintre cele mai fericite file de istorie a lui.

Deşi stabilirea legală a grecilor în zona Sibiului a avut loc în 1550, cu acordul principelui Transilvaniei de atunci, credem că acest lucru s-a întâmplat cu ceva timp înainte, poate în perioada imediat următoare căderii Imperiului Bizantin din 1453. Compania greacă din Sibiu, înfiinţată prin privilegiul de întemeiere acordat de către principele Gheorghe Rakoczi în 8 iulie 1636, se înscrie într-un proces general de constituire a unor astfel de companii comerciale pe întreg teritoriul continentului european, cum ar fi cele engleze, franceze, ruse sau olandeze, proces ce s-a desfăşurat între 1555 şi 1670.

Deşi românii mai avuseseră în anumite zone şi pe parcursul secolului al XVI-lea dreptul de a-şi construi biserici în oraşe, pentru o lungă perioadă de timp, până la apariţia decretului de convieţuire din 1781, românii transilvăneni nu aveau dreptul să cumpere terenuri sau să clădească biserici în interiorul oraşelor. La fel s-a întâmplat şi cu populaţia greacă, care, fiind şi ea în întregime ortodoxă, nu avea dreptul să tulbure "culoarea etnică" a aşezărilor din Ardeal. Într-o vreme în care cercurile conducătoare erau catolice sau protestante, păstrarea tradiţiilor ortodoxe devenise tot mai dificilă. De-abia după 1777, când împărăteasa Maria Tereza le-a permis membrilor companiei să-şi aducă şi familiile în imperiu, dezvoltarea economică creşte şi, împreună cu ea, implicit şi poziţia preotului comunităţii greceşti.

Activitatea comercială a companiei greceşti din Sibiu se desfăşura ţinând seama de anumite decrete imperiale, care stipulau ce mărfuri pot fi vândute, ca şi tipul relaţiilor cu autorităţile locale. În fiecare an, membrii companiei vărsau în vistieria statului o sumă de bani, drept impozit, urmând a se bucura în schimb de autonomie comercială deplină. Istoria acestei companii se află în codicii greci 976-980 din Biblioteca Academiei Române, ca şi în alte astfel de surse prezente la diferite biblioteci din Atena.

Capela de pe "uliţa Poplăcii"

Desigur că importanţa prezenţei acestei companii greceşti la Sibiu are pentru noi, în primul rând, o conotaţie culturală şi spirituală. Şi când spun aceasta mă refer la convieţuirea românilor de aici cu membrii acestei companii, la efortul comun de păstrare a tradiţiilor ortodoxe şi promovare a culturii, ştiut fiind faptul că la Sibiu funcţiona una dintre cele mai renumite şcoli greceşti din Imperiul Austro-Ungar.

În anul 1640 îl întâlnim ca preot slujitor al grecilor din Sibiu pe pr. Serafim Ilaro, trimis la cererea acestora de către Mănăstirea Iviron din Muntele Athos. Se slujea probabil în diferite case, deoarece, doar din 12 ianuarie 1690, grecii primesc autorizaţia de

a-şi construi o biserică în afara cetăţii, la Bungard, biserică ce purta hramul "Sfântul Atanasie" şi care a fost terminată în 1691. Ţinând cont de faptul că într-un registru de inventariere a cărţilor şi obiectelor de cult, scris în limba greacă (registru aflat în Biblioteca Mitropolitană din Sibiu), se precizează că pe un potir folosit în cultul lor era gravat anul 1620, credem că, şi înainte de pr. Serafim Ilaro, menţionat în anul 1640 ca preot al comunităţii greceşti, au existat alţi slujitori ai acestei comunităţi.

Înainte de zidirea bisericii greceşti care s-a aflat pe locul actualei catedrale, comunitatea greacă avea o mică capelă într-o casă închiriată pe "uliţa Poplăcii" nr. 15, actuala str. Moldovei nr. 35. În urma unui contract de cumpărare scris în limba germană şi datat 25 februarie 1797, compania greacă cumpăra de la negustorul român Stoica Răduţ imobilul situat pe str. Măcelarilor nr. 99 (potrivit contractului, acesta este numărul casei, şi nu 35 sau 39 cum am mai întâlnit), cu toate dependinţele şi grădina aferentă. Contractul încheiat cu martori ai primăriei de atunci permitea comunităţii greceşti construirea unei mici biserici în curte.

Biserica grecească

Sfinţirea pietrei de temelie pentru biserica grecească închinată atât Sfântului Atanasie, care era patronul spiritual al companiei, cât şi Schimbării la Faţă, a avut loc în data de 31 august 1797, slujba fiind oficiată de arhim. Gherman din Trebizonda, ajutat de arhim. Eugen din Mănăstirea Iviron, în prezenţa conducătorului companiei de atunci, Manikati Safranos, şi a curatorului ei, Hagiconstantin Pop (referitor la acest important personaj al companiei, care a făcut acte lăudabile de caritate, am întâlnit în repetate rânduri afirmaţia că ar fi aparţinut unei familii de negustori originari din Oltenia, care, mergând la Locurile Sfinte, i s-a spus ulterior Hagi Constantin Pop, însă, aşa cum el apare în codicii companiei greceşti, este Hagiconstantinou, considerat grec de origine, nume, de altfel, prezent până astăzi în Grecia, la fel ca acela de Hagiioannou sau Haginikoloaou).

Arhitectul vechii biserici greceşti a fost M. Bucholzer, iar pictori, Iosif Neuhauser şi I. Krambeli, ultimul fiind şi cel care a pictat şi iconostasul, cumpărat ulterior de românii din Gura Râului, unde se află până astăzi. Târnosirea bisericii a avut loc în 31 martie 1800, eveniment la care au participat arhim. Gherman, protopopul Ioan Popovici, vicarul episcopiei ardelene vacante, pr. Radu Tempea, directorul şcolilor române din Transilvania etc.

În privinţa iconostasului, se poate observa că pictura este vizibil influenţată de stilul apusean de reproducere a picturii bizantine, de fapt, ceea ce întâlnim pe iconostasul fostei biserici greceşti din Sibiu nu prea are multe în comun cu iconografia bizantină. Acest stil însă e extrem de răspândit în Grecia, în special în insulele care s-au aflat în calea comercianţilor, unde influenţele apusene au ajuns foarte uşor, de exemplu, insula Creta sau Limnos.

Locul actualei catedrale

În vechea biserică grecească din Sibiu s-au întâmplat ulterior şi evenimente deosebite din viaţa comunităţii ortodoxe române, graţie abilităţii mitropolitului Andrei Şaguna, aceasta a fost cedată de către arhim. Meletie, ultimul preot grec de aici, comunităţii ortodoxe române, astfel că, între 1862 şi 1902, această biserică a fost Biserica episcopală şi ulterior mitropolitană a românilor ortodocşi. E cunoscută relaţia de amiciţie existentă între mitropolitul Andrei Şaguna şi comercianţii greci, care ajunseseră să-i comande pe cheltuiala lor veşminte arhiereşti chiar şi de la Viena. Ultima Sfântă Liturghie s-a ţinut în biserica greacă, pe la 13 iulie 1902, predica fiind rostită de dr. Elie Miron Cristea, viitorul patriarh, pe atunci asesor consistorial, în 14 iulie începând deja demolarea ei, pentru ca pe locul respectiv să se construiască actuala Catedrală mitropolitană cu hramul "Sfânta Treime", a cărei piatră de temelie a fost sfinţită la 18 august 1902 de către mitropolitul Ioan Meţianu.