În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
„Viaţa cerească începe din lumea aceasta pământească“
▲ Mănăstirea Ţigăneşti, de lângă Bucureşti, a fost ieri în sărbătoare ▲ Sute de credincioşi au venit la hramul mănăstirii, unde IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Locţiitor de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi ▲
Ieri, 15 august, IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Locţiitor de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Ţigăneşti, de lângă Bucureşti, aşezământ monahal care şi-a sărbătorit hramul. Ca în fiecare an, sute de pelerini au venit la mănăstirea înconjurată de Lacul Maicilor, unde tradiţia monastică este datată încă din secolul al XVII-lea. Aici există o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Credincioşii, împreună cu cele 150 de maici, se roagă în fiecare an la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, pentru ca Sfânta Fecioară să ocrotească pe toţi creştinii. Înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, IPS Mitropolit Daniel a explicat, în cadrul cuvântului de învăţătură, textul Evangheliei care s-a citit la Sfânta Liturghie. „Evanghelia vorbeşte de două surori, Marta şi Maria, care sunt surorile lui Lazăr, prietenul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, din Betania, de lângă Ierusalim, pe care El l-a înviat din morţi. Aceste două surori sunt pomenite în Evanghelia de astăzi nu pentru că au o legătură directă cu Maica Domnului, ci una indirectă, şi anume că Maria, sora Martei, este mai mult preocupată de cele duhovniceşti, este mai întâi preocupată de ascultarea cuvântului Domnului nostru Iisus Hristos, în timp ce Marta se silea ca să arate, printr-o ospitalitate deosebită, preţuirea sa faţă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Mântuitorul a stat liniştit, vorbea cu Maria lucruri duhovniceşti şi o lasă pe Marta să pregătească ospăţul mare despre care vorbeşte Evanghelia. În momentul în care Marta i-a zis Mântuitorului: «Spune-i surorii mele, Maria, să mă ajute», atunci Mântuitorul Iisus Hristos i-a zis: «Marto, Marto, te sileşti de multe lucruri şi te îngrijeşti, dar un singur lucru trebuieşte. Maria partea cea bună şi-a ales». Prin aceasta, vedem că Mântuitorul Iisus Hristos nu dispreţuieşte grija pentru hrana trupului, dar nu doreşte ca omul să trăiască numai pentru trup“, a spus IPS Mitropolit Daniel. „Maria şi-a ales partea cea bună“ În continuarea cuvântului de învăţătură, IPS Mitropolit Daniel a vorbit despre hrana duhovnicească pe care fiecare om trebuie să o caute mai înainte de lucrurile materiale. „Omul nu este făcut să trăiască doar ca o fiinţă care se hrăneşte din lucruri materiale, ci este, mai întâi de toate, fiinţă spirituală. Maria şi-a ales partea cea bună, şi anume hrana duhovnicească a sufletului, care vine din legătura omului cu Dumnezeu, ascultând cuvântul lui Dumnezeu prin ascultarea Evangheliei şi răspunzând la cuvântul lui Dumnezeu prin rugăciune şi fapte bune. Maria reprezintă aici primatul sau prioritatea spiritualităţii faţă de viaţa materială, biologică. De ce? Pentru că omul este făcut din suflet şi trup. Trupul este trecător, dar sufletul, fiind nemuritor, este chemat la viaţa veşnică, cerească, iar viaţa cerească începe din lumea aceasta pământească, prin credinţă în Dumnezeu şi prin legătura vie cu El“, a mai spus IPS Mitropolit Daniel.