În Ajunul Crăciunului, 24 decembrie, la Reședința Patriarhală din Capitală a fost vestită, potrivit rânduielii tradiționale, Nașterea Domnului. După oficierea Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, soborul de slujitori condus de părintele arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale istorice din București, a purtat icoana praznicală la Reședința Patriarhală. Aceștia au fost întâmpinați în Salonul „Sfinții Români” din Reședința Patriarhală de către Întâistătătorul Bisericii noastre, cu acest prilej fiind săvârșit și un Polihroniu.
Vizită arhierească în Parohia Oradea-Tei
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat Sfânta Liturghie la biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din Parohia Oradea-Tei, duminică, 27 august.
Ierarhul a rostit un cuvânt de învăţătură despre „Tânărul bogat” (Matei 19,16-26), îndemnându-i pe credincioși să lupte împotriva idolatrizării confortului: „Niciodată nu este prea târziu și nu este timpul pierdut. Întotdeauna putem să ne venim în fire și să devenim lumina lumii și sarea pământului. (...) Dumnezeu ne trimite în viața noastră încercări pentru ca să ne trezim, să vedem ce este cu adevărat important în viața noastră și să vedem ce ne lipsește de fapt. Astfel, revenim la ceea ce ne învață Biserica dintotdeauna, redescoperind misiunea sfântă, apostolică, pe care o avem, de a aduce în lume bunătatea, lumina și echilibrul lui Dumnezeu și ale Împărăției cerurilor, din postura de soli pe pământ ai acestei Împărății celeste”.
La final, pr. paroh Dragomir Balotă a mulțumit Episcopului Oradiei pentru slujirea arhierească și cuvântul de învățătură.






.jpg)
