După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Vizita ministrului educaţiei în Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului
Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a primit marţi, 10 iunie, la Centrul eparhial din Curtea de Argeş, o delegaţie din partea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu prilejul vizitei de lucru pe care ministrul Remus Pricopie a efectuat-o în judeţul Argeş. Potrivit Biroului de presă al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, au fost analizate, la faţa locului, condiţiile în care se desfăşoară învăţământul teologic în eparhie şi a fost prezentată posibilitatea accesării de fonduri europene pentru îmbunătăţirea procesului de învăţământ. În prezenţa autorităţilor locale, s-au făcut recomandări cu privire la noi oportunităţi de extindere a spaţiului în care-şi desfăşoară activitatea Seminarul Teologic „Neagoe Vodă Basarab“ din Curtea de Argeş, respectiv clădirea Liceului Tehnologic „Constantin Dobrescu“ din Curtea de Argeş. Această clădire se află pe lista monumentelor istorice şi astăzi se află în proces de reabilitare. Seminarul Teologic „Neagoe Vodă Basarab“ din Curtea de Argeş a fost înfiinţat în anul 1836 şi, în prezent, din cauza lucrărilor de reabilitare, activitatea instituţiei de învăţământ teologic se desfăşoară în Liceul Tehnologic Forestier din Curtea de Argeş. La final, delegaţia a vizitat şi Palatul arhiepiscopal din Curtea de Argeş. (I.B.)



.jpg)
