Vizită pastorală la Biserica cu Lună

În Duminica Ortodoxiei, 13 martie, Duminica întâi din Post, comunitatea Catedralei "Adormirea Maicii Domnului", Biserica cu Lună din Oradea, s-a bucurat de vizita pastorală a Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, care, împreună cu un sobor de preoţi şi de diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească, prima Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare din Sfântul şi Marele Post al Paştilor.

Bucuria preoţilor şi a credincioşilor Bisericii cu Lună şi a întregii Eparhii a Oradiei a fost dublată de aniversarea liturgică a patru ani de la fericitul şi binecuvântatul moment al întronizării Preasfinţitului Sofronie în scaunul de Episcop al Oradiei, desfăşurat în Duminica Ortodoxiei din anul 2007, în această veche Catedrală a Bihorului.

Catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Oradea, cunoscută sub denumirea de Biserica cu Lună, constituie un simbol al Ortodoxiei la graniţa de vest a ţării, atât prin dimensiunea sa spiritual-liturgică, cât mai ales prin valoarea sa istorică şi culturală. Ea dezvăluie, pentru cel care intră sub cupola sa de har, memoria duhovnicească şi, totodată, istoria neamului românesc din această parte de ţară, plămădită din multe încercări. Ortodoxia s-a identificat în Cetatea Oradiei, multă vreme, cu Biserica cu Lună. Până în perioada interbelică au existat doar două biserici ortodoxe în Oradea, una dintre ele fiind Biserica cu Lună, care, din anul 1921, devine Catedrală episcopală a reînfiinţatei Episcopii a Oradiei şi locul unde îşi dorm somnul, până la obşteasca Înviere, trei dintre episcopii Oradiei: Roman Ciorogariu, Nicolae Popovici şi Vasile Coman. Aşadar, o sărbătoare a Ortodoxiei, într-o biserică mărturisitoare seculară a Ortodoxiei.

Cinstirea chipurilor sfinte

Slujba Sfintei Liturghii din Duminica Ortodoxiei a anului 2011, solemnă, a fost aureolată de cântările melodioase ale venerabilului cor al Bisericii cu Lună. După citirea Sfintei Evanghelii, chiriarhul Oradiei a rostit o cuvântare în care a reliefat semnificaţiile istorice şi doctrinare ale Duminicii Ortodoxiei, făcând o apologie a reprezentării iconice a Mântuitorului Iisus Hristos, a Maicii Domnului şi a sfinţilor, precum şi un îndemn pastoral la cinstirea sfintelor icoane. Preasfinţia Sa a pornit, în argumentarea cinstirii icoanelor, de la faptul Întrupării Fiului lui Dumnezeu în istorie, eveniment ce constituie justificarea oricărei reprezentări iconografice a Mântuitorului: "Momentul crucial în istoria omenirii este întruparea Fiului lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu, Logosul dumnezeiesc, S-a înomenit, a luat fire omenească deplină pentru a o vindeca. El a avut trup asemenea nouă, afară de păcat. Pe El L-au văzut, L-au atins, L-au pipăit cei care au fost în preajma Sa, apostolii, femeile purtătoare de miruri, cei pe care i-a vindecat. A fost văzut în slavă pe muntele Taborului, schimbat la faţă cu trupul Său omenesc de către Sfinţii Săi ucenici şi Apostoli: Petru, Ioan şi Iacov. A fost văzut şi atins după învierea Sa şi Şi-a imprimat chipul pe mahrama Sfintei Veronica, pe cărămida trimisă lui Abgar, regele Edesei, pentru a-l vindeca, iar faptul că a fost în mijlocul poporului şi S-a lăsat văzut, atins şi reprezentat, a stat la temelia reprezentărilor Sale, a Maicii Sfinte şi a celorlalte persoane cu importanţă în istoria mântuirii.

Astfel că, încă din antichitatea creştină, din vremurile primare ale Bisericii, se păstrează până astăzi reprezentări ale Bunului Păstor, ale Domnului răstignit, ale Maicii Sfinte, Născătoarea de Dumnezeu cu Pruncul în braţe - cea mai veche descoperită până acum datează din anul 250 după Hristos, în catacomba Sfintei Priscila din Roma. Pentru Biserică nu a fost o problemă reprezentarea chipurilor sfinte, deoarece acest fapt a dus întotdeauna la cinstirea lor, cinstire care trecea de la icoane la persoanele reprezentate".

În cuvântul său, Preasfinţia Sa a evidenţiat consecinţele hristologice ale ereziei iconoclaste, care au determinat un răspuns din partea Bisericii, concretizat în hotărârile Sinoadelor de la Niceea, 787, şi Constantinopol, 843: "Pentru că lupta contra sfintelor icoane însemna o luptă contra Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu, s-a iscat mare tulburare în Biserică şi a fost nevoie de un sinod ecumenic, al VII-lea, din anul 787, şi apoi de un sinod local, în anul 843, care a restaurat pentru totdeauna în Biserica dreptmăritoare cultul icoanelor".

Apel duhovnicesc la apropierea de Dumnezeu

În continuare, ierarhul a dat citire Sinodiconului Ortodoxiei, documentul oficial care reflectă hotărârile Sinodului de la Constantinopol din anul 843,

evidenţiind faptul că în Biserica Ortodoxă a Greciei se obişnuieşte citirea acestui act în Duminica Ortodoxiei.

Înainte de momentul împărtăşirii credincioşilor, Preasfinţia Sa a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române către clerul şi credincioşii din Patriarhia Română, la Duminica Ortodoxiei din anul Domnului 2011.

La sfârşitul Sfintei Liturghii, eclesiarhul Catedralei cu Lună i-a oferit PS Sofronie o icoană (triptic) atinsă de moaştele Sfântului Ierarh Spiridon, din insula Corfu, Grecia, în numele clerului şi al credincioşilor bisericii, cu prilejul aniversării celor patru ani de arhipăstorire în istoricul scaun vlădicesc al Oradiei şi al sărbătoririi zilei onomastice, 11 martie, prăznuirea Sfântului Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului.

În cuvântul final de mulţumire, Preasfinţia Sa a adresat credincioşilor un apel duhovnicesc la apropierea de Dumnezeu, prin gânduri curate şi fapte de credinţă: "Vremea Sfântului şi Marelui Post este o perioadă de pocăinţă, în care ne mărturisim păcatele şi încercăm să ducem o viaţă cât mai curată, pentru a ne împărtăşi cât mai des cu Preacuratele lui Hristos Taine. Doresc să vă urez tuturor multă bucurie duhovnicească, ca să puteţi parcurge în pace călătoria spirituală a Sfântului şi Marelui Post, spre luminatul praznic al Învierii".