În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Vizita PS Emilian Lovişteanul în Grecia
În perioada 24-27 martie 2011, Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a efectuat o vizită frăţească în Grecia, la invitaţia Înalt Preasfinţitului Ignatios I, Mitropolit de Demetriadis şi Almyros, şi a Înalt Preasfinţitului Daniel, Mitropolit de Kaessariani, Vyron şi Ymittos.
Astfel, în după-amiaza zilei de 24 martie, PS Emilian a participat, alături de IPS Ignatios I, la slujba Vecerniei, în Catedrala mitropolitană "Buna Vestire" din Volos. La finalul slujbei, arhiereul râmnicean a rostit un cuvânt de învăţătură. După slujbă a avut loc o procesiune cu icoana "Bunei Vestiri", la care au luat parte peste o mie de credincioşi, în frunte cu cei doi arhierei. Vineri, 25 martie, de praznicul Bunei Vestiri, Preasfinţitul Părinte Emilian, împreună cu Înalt Preasfinţitul Părinte Ignatios I, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană "Buna Vestire" din Volos. După Sfânta Liturghie, Preasfinţia Sa a oferit în dar Înalt Preasfinţitului Ignatios o icoană cu chipul Sfântului Ignatie Teoforul. În după-amiaza zilei de 25 martie, PS Emilian a vizitat Mănăstirea "Sfântul Arhanghel Mihail", din apropierea oraşului Volos, ctitorie bizantină, unde vieţuiesc în prezent 40 de monahi. În seara aceleiaşi zile, în biserica cu hramul "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din Volos, PS Părinte a săvârşit slujba Vecerniei şi Acatistul "Bunei Vestiri" şi a ţinut un cuvânt de învăţătură. Duminică, 27 martie, PS Emilian Lovişteanul a slujit Sfânta Liturghie alături de IPS Părinte Daniel, Mitropolit de Kaessariani, Vyron şi Ymittos, în Catedrala mitropolitană "Sfântul Nicolae" din Atena, iar după-amiază, cei doi ierarhi au vizitat Mănăstirea "Sfântul Ioan Prodromu" de lângă Atena, actualmente mănăstire de maici, în cadrul căreia funcţionează o editură şi o tipografie bisericească. Vizita Preasfinţitului Emilian Lovişteanul în cele două mitropolii greceşti contribuie la dezvoltarea legăturilor frăţeşti şi bisericeşti dintre Arhiepiscopia Râmnicului şi cele două eparhii. În acest context, Preasfinţia Sa a propus promovarea unui schimb de pelerinaje între eparhiile amintite pentru o mai bună cunoaştere a spiritualităţii ortodoxe şi a specificului naţional.



.jpg)
