Biserica Zlătari din cadrul Protopopiatului Sector 3 Capitală și‑a sărbătorit astăzi, 2 octombrie 2026, ocrotitorii spirituali, pe Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian și pe Sfânta Muceniță Iustina, fecioara.
Zi de hram la mănăstirea tulceană Saon
Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârșit marți, 21 noiembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în paraclisul de iarnă al mănăstirii tulcene Saon, județul Tulcea, care și-a sărbătorit hramul.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre semnificația sărbătorii, evidențiind misiunea cu totul specială a Maicii Domnului în istoria mântuirii.
La final, a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru ieromonahii și monahiile trecuți la Domnul de-a lungul existenței istorice a așezământului.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul de maici al mănăstirii.
Prima atestare a Mănăstirii Saon este la anul 1846, când aceasta funcționa ca metoc al Mănăstirii Celic-Dere.



.jpg)
