La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
„Ziarul Lumina” a primit diploma de onoare “Călăuză ortodoxă”
Cu prilejul sărbătoririi a două decenii de apariţie neîntreruptă a periodicului eparhial "Călăuză ortodoxă" al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, conducerea editorială a revistei a acordat, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Casian, diplome de onoare mai multor persoane şi instituţii care desfăşoară activităţi în cadrul Patriarhiei Române.
La eveniment, a fost prezentă şi delegaţia ziarului nostru, căreia i-a fost înmânată "Diploma de onoare" pentru deosebita contribuţie la slujirea bisericească, prin cuvântul "vieţii veşnice". În cadrul manifestărilor desfăşurate la Galaţi cu ocazia acestei sărbători, Întâistătătorul locului şi colegii de la periodicul Arhiepiscopiei Dunării de Jos au subliniat în luările de cuvânt valoarea şi importanţa activităţii publicistice pe care o desfăşoară "Ziarul Lumina". Colectivul ziarului nostru mulţumeşte pentru disticţia acordată, îi felicită pe colegii întru cinstirea cuvântului de la "Călăuză ortodoxă" şi urează publicaţiei viaţă lungă şi spor în lucrarea misionară de la Dunărea de Jos.